Cum ii impui limite copilului?

Oricat de mult ti-ai iubi copilul, acesta, inevitabil, va face greseli din cand in cand, care, intr-un fel sau altul, trebuie corectate, mai mult sau mai putin dur. Cum il inveti ce are voie sa faca si ce nu, ce e bine si ce nu e bine?

Din pacate, majoritatea parintilor considera normal faptul ca un copil trebuie sa se supuna adultilor, care stabilesc toate regulile, doar pentru ca sunt adulti. Pentru copii, acesta nu este si nu va fi niciodata un argument. Tie ti se spunea ceva asemanator cand erai copil? Daca da, probabil nu iti placea prea mult...

Este inca suficient de frecventa metoda educarii cu batul, pe motiv ca "trebuie sa stie de frica". Efectele secundare (deloc neglijabile) sunt trecute cu vederea: copilul va crede ca asa este normal si va invata ca, atunci cand altcineva greseste, este absolut natural sa loveasca la randul lui. In plus, va invata sa se fereasca de tine; va evita comportamentele indezirabile numai cand esti tu de fata. Trebuie sa invete sa-si controleze comportamentul mereu, nu numai in prezenta ta, de frica pedepsei corporale.

Si atunci, ce e de facut? "Tratezi copilul ca pe un adult.", ne spune Roxana Carpiuc, psiholog. "Din pacate, deocamdata inca nu se aplica prea mult acest sistem. In conditiile in care majoritatea dintre noi am crescut cu atitudinea de adult egal putere, copil egal supunere, inca nu ne dam seama ca exista si alte moduri de a educa. Sau, din lipsa de timp, ni se pare mai usor sa impunem reguli pe care sa le respecte ca pe o lege, punct."

Functioneaza acest sistem? "Da, chiar functioneaza. Este nevoie de multa, multa rabdare si perseverenta, de consecventa in atitudine si de asteptari realiste. Asta inseamna si sa nu incercam trei zile si apoi sa renuntam.", adauga Roxana Carpiuc, psiholog.

Cunosc o familie in care copilul, desi este mic, este tratat ca un om mare. Liliana (mama in cauza) imi spunea ca fetita ei nu a auzit "nu pune mana!" sau "nu fa asta!" din partea parintilor. Cat nu a fost capabila sa inteleaga ca un cutit raneste, i s-au indepartat cutitele din cale. Cand a mai crescut, orice interdictie i-a fost explicata. Nu este un copil-minune care nu greseste. Am observat insa ca nu este obraznica, dar nici timida si are o relatie foarte buna cu parintii. Si este un inceput bun, nu-i asa?