Copilul si divortul parintilor

Dupa construirea unor proiecte comune si promisiunea unei vieti frumoase, separarea este intotdeauna un esec. Pentru copii insa, ea este o adevarata drama, care nu trebuie subestimata. Daca nu exista separari reusite, exista totusi situatii cand acestea sunt mai putin traumatizante. Discutiile, tensiunile dintre parinti priveaza copilul de ambianta calda a caminului, caldura care ii ofera acestuia o siguranta. Daca nu mai exista nici o solutie, este mai bine sa va separati, decat sa obligati copilul sa traiasca intr-un mediu care este permanent in tensiune.

Copilul trebuie informat. Fiind foarte sensibil, el simte ca se intampla ceva si vrea sa stie ce. Este de dorit ca parintii sa anunte impreuna vestea separarii si inainte de data stabilita, astfel incat copilul sa se obisnuiasca cu ideea ca nu va mai locui in aceeasi casa si cu mama si cu tata. Pentru copil, "familia" este alcatuita din indivizi care traiesc in aceeasi casa. Ii este greu sa-si imagineze ca tata (mama) nu mai locuieste cu el, ca nu-i mai poate citi o poveste in fiecare seara, ca nu se mai uita impreuna la televizor etc.

Atentie la cuvinte si gesturi!

Momentul in care se anunta separarea nu trebuie sa contina reprosuri aduse partenerului, dar nici gesturi de tandrete care ar bulversa copilul. Aceasta prima conversatie nu va inchide subiectul, el va fi readus in discutie deseori.

Trebuie sa evitati replici ca: "Totul ar fi mers mai bine daca nu aveam un copil", "Mai bine aveam un accident in ziua casatoriei", "Venirea ta pe lume a fost momentul in care ne-am dat seama ca nu merge", "Un copil aduce intotdeauna probleme in plus" etc.

La o anumita varsta (3-6 ani), copilul doreste de multe ori sa "elimine" pe unul dintre parintii sai, ca sa ramana singur cu celalalt. Cand separarea vine sa realizeze aceasta dorinta a copilului, el se simte responsabil de ceea ce se intampla si simte o mare vina. Deseori, copilul crede ca el este cauza divortului sau a separarii, mai ales daca anuntul vine dupa o serie de reprosuri care i-au fost aduse. El crede ca parintii se despart pentru ca el a spart vaza cea noua sau ca nu a spus destul de frumos poezia la serbare.

Este foarte important sa ii spunem copilului ca nu el este cauza separarii. El nu este capabil sa inteleaga motivele pentru care aceasta apare si nici consecintele ei.

Anumite cuvinte si comportamente il ajuta sa se linistesca, sa ii reduca aceasta neliniste sau aceste ganduri de vinovatie. Trebuie sa ii explicati copilului, prin exemple, ca el nu are nici o vina si ca nu este singurul copil ai carui parinti traiesc separat. Aceasta nu este o separare de copii. "Nu mai suntem fericiti impreuna, dar amandoi suntem foarte fericiti cu tine. Vom ramane mereu parintii tai, iar dragostea noastra pentru tine nu se va schimba."

Francoise Dolto (psihanalist francez) subliniaza importanta informarii copilului ca parintele celalalt plateste o pensie alimentara pentru el. Acest lucru dovedeste copilului ca, desi daca tatal (mama) nu poate sa-l vada regulat, el continua sa raspunda nevoilor sale materiale. Mama (pentru ca aceasta ramane cu copilul, in cele mai multe cazuri), ar fi bine sa-i vorbeasca deseori despre tatal sau, pentru a intretine in mintea copilului o imagine respectabila, dar nu idealizata a acestuia. Este de datoria parintelui care il creste sa faca tot posibilul sa mentina relatiile intre copilul lor si celalalt parinte.

Ajuta-l sa-si mentina echilibrul

•  Asigurati copilul de dragostea si de intelegerea voastra;
• Niciodata nu-i spuneti ceva rau despre celalalt parinte;
• Nu incercati sa compensati absenta cu o multitudine de cadouri;
• Respectati in continuare regulile de disciplina de mai inainte;
• Mentineti legatura cu cei patru bunici (in cazul in care bunicii nu sunt implicati activ in conflict);
• Respectati intelegerile asupra orelor si zilelor de vizita;
• Aranjati copilului o camera sau un colt al lui, in fiecare dintre cele doua camine;
• Nu va angajati in dispute in fata copilului de fiecare data cand va vedeti.

Ceea ce trebuie copilul sa suporte este destul de dureros. Daca parintii se respecta si fac efortul sa discute ca niste adulti, copilul va putea sa suporte mai usor situatia.

Chiar si in cazul unei separari in conditii cat mai pasnice, nu exista o formula magica pentru rezolvarea acestei situatii. Fiecare copil isi manifesta suferinta in mod diferit. Maniera in care copilul simte si exprima aceasta suferinta depinde de varsta, temperament, afectivitate etc. Reactiile cele mai frecvente sunt: furie, inchidere in sine, tulburari de somn, probleme alimentare sau scolare etc.

Fiti pregatiti sa-l ajutati! Solutia cea mai potrivita pentru tine si copilul tau o poti gasi tu sau o putem descoperi impreuna.