Copilul refuza sa manance, sa faca teme, sa mearga la gradinita, nu accepta sa mearga la medic, se opune din rasputeri la tot felul de actiuni si activitati, iar parintele se intreaba: "Ce sa fac ca sa-l conving?", "Cum sa-l pacalesc?"
Mai intai sa observam cu atentie cum refuza copilul, ce refuza si in ce context apare acest comportament. Sigur ca varsta copilului este importanta si de asemenea mediul in care el traieste, familia in care creste, momentul cand a aparut refuzul. La unii copii, refuzul este legat de o anumita persoana (o refuza pe bunica indiferent ce propune aceasta), la altii de o situatie (refuza tot ce e legat de medic, medicamente, tratamente).
Asa se ajunge la situatiile in care copilul refuza, de exemplu, gradinita. Chiar si discutia despre gradinita ii provoaca plansul, tristetea, disperarea. Orice se leaga cat de putin de acest subiect, drumul spre gradinita, numele educatoarei, referiri la alti copii care merg la gradinita este respins din start. O situatie foarte dificila pentru ca pare ca nu i se poate vorbi in niciun fel despre acest subiect si astfel orice incercare de a-l ajuta sa se acomodeze este sortita esecului.Cand a aparut refuzul?
Daca incercam sa ne punem in pielea copilului, incercare foarte dificila insa, putem sa ne apropiem de modul in care el vede lumea si simte ce este in jurul sau. Cu aceasta ocazie, vom ajunge sa observam mai cu atentie manifestarile lui si nu doar sa ne enervam sau sa incercam sa-l convingem. Cand a aparut refuzul? Este o intrebare esentiala pentru ca adesea a existat un moment pe care il putem numi traumatic, un eveniment, o asociere de lucruri care a facut ca ceva sau cineva sa fie refuzat. Adesea copilul nu-si aminteste respectivul moment dar intelegerea din partea parintilor, punerea cap la cap a acestor amintiri ii fac sa reuseasca sa se simta si sa fie mai aproape de copil si astfel o mare parte din refuz sa se reduca.
Ce refuza de fapt?
Este o intrebare mai complicata si se refera la faptul ca uneori copiii refuza altceva decat pare. Mai ales atunci cand este vorba despre o situatie sau un anume tip de persoane, este vorba despre o confuzie careia copilul i-a cazut prada. Copiii care refuza anumite locuri, nu refuza locurile in sine ci ceva care la un moment dat s-a intamplat acolo sau chiar ceva care nu s-a intamplat dar a existat o amenintare ca s-ar putea intampla. Sigur ca situatia nu este diferita in cazul refuzului la adolescenti sau adulti. Asociatiile inconstiente de idei, ganduri, imagini, stari, afecte, sunt prezente la toti oamenii doar ca in cazul celor mari, speram in capacitatea de a analiza singuri aceasta stare si de a ne aminti cum am ajuns in aceasta situatie. In cazul copiilor, refuzul poate fi invalidant, mai ales refuzul alimentelor, medicului, anumitor situatii frecvente sau necesare.
Comentarii (3)
Fetita mea are 6 luni si nu mananca cat ar trebui dar nu asta ma ingrijoreaza,ci faptul ca din 4 masuri de lapte mananca numai 2 de vreo 2 zile nu stiu ce sa fac ............ma gandesc ca poate nu are pofta de mancare dar nustiu ,ajutatima:(
bun eu am un baietel de 11 ani,1,50 m si 50 de kg.MARE omulet,maninca orice dar numai gatit.sora mea are o fetita de 1 anisor care din pacate nu cred ca o sa fie prea mincacioasa.am si o finuta de 4 ani care pina acu un an refuza orice mincare,mai ales fructe .ei bine eu va spun cum il "prostesc" pe fiul meu: cind fac ceva si ma intreaba ce gatesc ii spun ca e mincare doar pt oameni mari.automat cere si el.cu fructele am facut la fel.mi-am taiat niste mere si kiwi facindu-mi salata iar finuta se uita la mine cum maninc cu pofta.m-a intrebat daca ii pot da si ei si i-am spus ca nu pt ca e pt oameni mari.a mers in bucatarie si a "furat" un mar pe care l-a mincat pe ascuns in camera.dupa citeva "abureli" din astea a inceput sa manince fara comentarii ..copiii iau exemplu si imita adultii.eu nu beau cola de ex. de cind am nascut deloc.nici fiul meu nu a baut niciodata.maninc fructe si legume si fast food mai deloc.chiar daca nu imi este foame maninc la ora mesei pt ca sa nu aiba scuze pustiul.
copilasul meu are 1 an si jumatate si de 2 luni merge la cresa. S-a adaptata foarte bine si foarte repede, a fost un singur moment in care refuza sa mearga la cresa datorat lipsei educatoarelor (2 zile educatoarele, aflate la un seminar, au fost inlocuite de alte 2 persoane), insa treptat am reusit sa o fac sa nu mai planga si sa-si doreasca sa merga la cresa, si anume: mergeam cu ea, stateam putin acolo si cand era mai prinsa intr-o activitate plecam. Acum insa am urmatoarea problema: de vreo 3 zile nu sta sa o schimb de hainele de cresa in hainele de plecare acasa, plange, pleaca la copii, ma alerga toata cresa, in scaunul d emasina daca sunt singura la inceput plange. Acasa cand ajungem plange foarte tare daca incerc sa o schimb in hainele de casa. Toate aceste lucruri nu se intampla cu tatal ei. Nu imi dau seama ce s-a intamplat insa sunt suparata pt ca am senzatia ca tot ce am invatat in facultate si ce am citit cat eram gravida s-au dupe: pe apa sambetei". Multumesc anticipat pt ajutor
Posteaza comentariu