Apartenenta la familie: cum o resimtim?

Asta inseamna sa ne gandim putin la momentul intrarii, aparitiei in familie. Sa ne referim la cele doua situatii mentionate anterior:

1. Nasterea sau adoptia unui copil, momentul cand el apare in familie, cine il doreste, cum il asteapta, cum isi doresc membrii familiei sa fie, ce incearca sa evite, de ce se tem, cum il primesc. Copilul este in mintea si dorinta parintilor lor dinainte de a fi conceput sau cautat. El are niste caracteristici fizice, psihice, parintii vor de la el sa fie sanatos, frumos, destept, cuminte sau vioi, sensibil sau talentat etc. In plus, el are o menire dinainte de a intra in familie – sa duca mai departe ceva, sa poarte numele, sa aiba o meserie facuta de mai multe generatii, un talent, o arta, o pricepere, un sport etc.

2. In cazul intrarii in familie prin casatorie, este vorba de un alt fel de investire, de dorinta. Nu este o dorinta de copil, de a da mai departe, de a avea urmasi, ci este o dorinta actuala, o dragoste, o investire sexuala in partener. Fiecare dintre partenerii cuplului aduce in familia sa pe celalalt si incearca sa-l introduca, sa faca in asa fel incat el sa fie placut si primit. Familia manifesta insa rezistenta si cel mai adesea nu este de acord sa primeasca un nou membru. Cei din familie ii gasesc multe defecte, se opun, considera ca nu este cel mai potrivit sau ca este prea devreme aceasta alianta.

Asadar acest moment al extinderii familiei este un moment de reamenajare, in care familia isi modifica structura, numarul de membri, chiar si rolurile lor. Cei care pana acum erau copii, devin parinti. Cei ce pana acum erau parinti, devin bunici. Este in acelasi timp si o confruntarea cu trecerea timpului.


Cand un membru este exclus din familie

Ca sa ne fie mai usor sa intelegem ce inseamna aceasta apartenenta la familie, ne putem gandi la situatiile in care un membru este exclus din familie, ca si cum nu i-ar mai apartine. Cand se intampla asta? Fie pentru ca nu a fost niciodata primit, asa cum se intampla in cazul unor casatorii, fie in cazul unor copii adoptati sau unor copii nascuti bolnavi sau nedoriti. Apoi exista situatiile in care cuiva ii este retrasa investirea de catre ceilalti membri ai familie, el este renegat. O boala, o infirmitate, un comportament delicvent, o infractiune, incalcarea unor reguli fundamentale, a unor legi poate face familia sa izoleze un membru pana la a nu vorbi cu el, a-l evita complet sau a considera ca nu exista. Alte forme de izolare, cum este internarea in spital, in azil sau mutarea lui intr-un loc indepartat. In plus, despre respectiva persoana nu se vorbeste, in legatura cu ea exista secrete, nimeni nu o poate vizita si nici aduce vorba despre ea.

Alteori, auzim pe cineva ca spune ca nu se simte ca facand parte din familia lui, ca nu este acceptat, ca se simte respins, exclus, ca nu se simte iubit, ci mai degraba izgonit. Pentru asta are fireste niste argumente, dar dincolo de ele se afla simtirea. La polul opus este afirmatia celor care se simt bine in familia lor, se simt acceptati, incurajati, sustinuti.


Non-apartenenta la familie

Uneori non-apartenenta apare ca o suferinta actuala, produce niste simptome si omul cere ajutor. Exprimarea este adesea "Nu ma simt ca facand parte din aceasta familie", "Parca as apartine altor parinti, ma simt ca un strain fata de ai mei". Alteori exprimarea nu este atat de explicita, ci mai vaga: "Copilul asta nu seamana deloc cu noi, parca n-ar fi al nostru", "Nu-l mai recunosc pe tatal meu, parca nu mai e cum era".

Fiecare dintre noi are o traire de apartenenta sau non-apartenenta la familia sa. Voi cum o simtiti?