Consumul de droguri reprezinta o problema de mare importanta si complexitate pentru noi toti. El semnifica o speranta sau o provocare pentru tineri, o problema serioasa pentru parinti si pedagogi si un semnal de alarma pentru societate. Adolescenta este varsta la care aparea nevoia de identificare, de a se gasi si intelege pe sine si pe cei din jur. Este varsta experientelor personale, varsta cautarii coordonatelor proprii sufletului si corpului, varsta descoperirii dimensiunilor realitatii.
Drogul are de multe ori forma unei astfel de experiente, care reuneste: curiozitatea, dorinta de a incerca ceva nou, de a experimenta totul, dorinta de a-si ridica performantele intelectuale si chiar dorinta de a fi modern pur si simplu. Autori americani care au studiat fenomenul, au demonstrat ca exista o adevarata "foame" de a descoperi si cunoaste realitatea inconjuratoare in toate ipostazele incitante si sensurile ei profunde.
Un alt aspect deosebit este ca drogul incepe sa fie din ce in ce mai prezent in principalele grupuri in care se poate afla adolescentul la aceasta varsta: anturajul si scoala.
Astfel, schimbarile datorate dependentei trebuie interpretate prin raportarea nivelului individual la contextul sociocultural in care are loc comportamentul dependent-consum de droguri, la mediul din care face parte tanarul adolescent. Personalitatea in formare a acestuia este intr-o permanenta cautare de repere valorice, de modele si puncte de referinta. Drogul si consumatorii lui (liderii in special) pot indeplini de multe ori aceste roluri.
Adesea, atat in mediul scolar si universitar, cat si in anturajele obisnuite, are loc un fenomen de imitatie in grup, in care adolescentii, copiindu-si "eroul", recurg la drog, si in care factorul psihologic este determinant. Orice consumator dovedeste, de asemenea, o dorinta patologica de a-si face adepti, personalitatea lui fiind neinteleasa de cei care nu au venit in contact cu drogul. Este cert insa ca, sub efectul drogului, adolescentii par a depasi dificultatile si incertitudinile si isi gasesc o iluzorie siguranta si identitate.
Astfel, cei care cerceteaza acest fenomen spun ca halucinogenele le permit consumatorilor "sa pluteasca"; este un voiaj care ii face sa iasa din dificultatile si contradictiile cotidiene si sa se simta stapani pe situatie. Adolescenta este si varsta tensiunilor emotionale si angoaselor, aparent insurmontabile si de neinteles pentru cei din jur. De multe ori, pentru adolescentii bulversati de propriile intrebari, de barierele si agresiunile, mai mult sau mai putin reale, din exterior, drogul pare singura si cea mai buna solutie.
In profilul psihologic al tanarului consumator domina trasaturile nevrotice, dependenta afectiva, intoleranta la frustrare, angoasele de separatie, izolarea si dependenta afectiva, iritabilitatea, timiditatea si hipersensibilitatea. Are loc o opozitie a eului impotriva lumii, pe care o considera un element agresiv, nedrept si opresiv. Solutia pe care adolescentul in cauza o gaseste pentru a rezolva aceste conflicte este retragerea intr-o lume construita, determinata si intretinuta de drog. Aceasta lume il face fericit, ii satisface instinctele primare, ii estompeaza pentru un timp conflictualitatea.
In urma unor studii s-a constatat de altfel, la consumatorii de droguri, prezenta unei stari emotionale necontrolate si demonstrative, in sensul alienarii fata de cei din jur si al unui slab control al impulsivitatii. Autocunoasterea si autodefinirea, rezolvarea propriilor probleme este limitata, pe langa acestea, si de imaturitatea cognitiva a adolescentului.
Astfel, principalii factori de risc ce pot determina consumul de droguri ar putea fi: toate tulburarile emotionale, anxietatile, depresiile, insingurarile, frustrarile si conflictele interpersonale. Faptul ca unii tineri adolescenti consuma droguri arata in continuare ca exista baraje de netrecut intre oameni si generatii.
Sfaturi pentru parinti:
1. Cultiva o relatie bazata pe prietenie si sinceritate cu copilul tau si vei fi ferita de surprize neplacute.
2. Atentie la ceea ce consuma, deoarece unele droguri poarta alte denumiri fata de cele reale, administrarea lor producand intoxicatii grave, uneori mortale.
3. Nu exista droguri tari sau droguri slabe si nici droguri bune sau rele.
4. Daca copilul tau va dori sa consume droguri, este foarte probabil ca el sa reuseasca pana la urma. Pe baza "semnelor" enumerate mai sus, depisteaza in timp util acest lucru!
5. Tu esti cea care trebuie sa-l informeze inca de timpuriu cu privire la nocivitatea drogurilor.
6. Cel mai bun lucru pe care il poti face ca parinte, este acela de a fi un exemplu. Copiii trebuie sa stie de la tine care este pericolul administrarii de medicamente, in general, fara recomandarea medicului.
7. Nu uita ca alcoolul amplifica efectele drogului.