Cum să te ţii de hotărârile luate de Anul Nou

Eşecul în ceea ce priveşte respectarea hotărârilor de Anul Nou se datorează, în foarte multe cazuri, pur şi simplu oboselii. Soluţia? Încercaţi să dormiţi mai mult, spune un celebru psiholog.

Profesorul Richard Wiseman, psiholog la University of Hertfordshire, Marea Britanie, afirmă că oboseala slăbeşte voinţa; cercetările sale sugerează că este mai probabil ca persoanele care dorm mai puţin de 7 ore pe noapte să aibă o voinţă mai slabă, iar folosirea unor modalităţi complicate de a respecta regimurile alimentare sau de a merge la sală se poate dovedi inutilă, relatează agenția Mediafax.

Specialistul recomandă o altă abordare: să ne culcăm mai devreme şi să încercăm să mergem la sala de fitness seara, nu dimineaţa la prima oră.

Creierul, explică el, are nevoie de multă energie pentru a face lucruri pe care nu ne dorim cu adevărat să le facem sau care ni se par dificile.


Foto: Hepta