Stresul este considerat o problemă majoră care afectează întregul organism, favorizând apariţia multor probleme serioase de sănătate. Nu degeaba multe studii realizate până în prezent, precum şi tehnicile de relaxare care sunt tot mai evoluate, încearcă să mobilizeze majoritatea populaţiei să acorde o importanţă foarte mare modului în care sunt gestionate perioadele de stres. Corpul reacţionează în multiple feluri atunci când este expus permanent la stres, iar potrivit unui psiholog celebru citat de BrightSide trebuie să cunoşti semnalele îngrijorătoare:
1. Starea de agitaţie şi durerile de cap frecvente
Atunci când corpul este stresat apar şi durerile de cap care nu-ţi dau pace. Grijile pe care ţi le faci mereu sau o agitaţie nebună în care intri zilnic pot să fie factorii declanşatori.
2. Resentimentele şi durerea la nivelul gâtului
Potrivit psihologului Susan Babel, care este specializată în tratarea depresiilor, durerile care apar la nivelul gâtului pot să fie cauzate de resentimentele pe care le ai faţă de cei din jur, precum şi de frustrările legate de imperfecţiunile pe care le vezi mereu la tine. Specialistul este de părere că durerile care apar la nivelul gâtului au o legătură strânsă cu faptul că nu putem ierta pe cineva sau pe noi înşine.