Poți să refuzi să fii domnișoară de onoare fără să jignești? Află de la persoanele implicate

 
Iată cum au procedat alte persoane pentru a refuza rolul de domnișoară de onoare:

 
1. „Sora mea m-a rugat să-i fiu domnișoară de onoare, iar eu am refuzat cât am putut de politicos.

Îmi cumpărase rochia și chiar am probat-o, moment în care am realizat că nu mă atrage deloc acest rol și că nu îmi doream să mă implic în organizarea nunții. M-am frământat o săptămână, după care am sunat-o și i-am spus ce simt. Din fericire m-a înțeles și nimeni altcineva nu m-a făcut să mă simt prost pentru decizia mea”, spune Nora, în vârstă de 28 de ani.

 
2. „Nu am acceptat acest rol, chiar dacă era vorba despre cea mai bună prietenă a mea pentru că mă simțeam deja copleșită după ce devenisem mamă a doua oară. Nu trecuseră decât 2 luni de la operația de cezariană, nu aveam greutatea pe care mi-o doream și nici nu mă simțeam în stare să fac două escale cu avionul pentru a ajunge la locația nunții. Trebuia să-mi alăptez copiii și sufeream de anxietate, iar stresul acestui eveniment ar fi fost cu mult peste puterile mele. Deși m-am întristat când i-am spus, prietena mea m-a înțeles.

Când privesc înapoi îmi doresc să mă fi dus, dar știu că nu era posibil în acel moment”, povestește Liz, în vârstă de 34 de ani.

 
3. „După ce am fost domnișoară de onoare de șapte ori am refuzat cea de-a opta cerere și le-am spus că mi-ar plăcea mai mult să fiu doar o invitată. Probabil că ar fi trebuit să refuz de mai multe ori, dar m-am simțit uneori constrânsă”, povestește Donna, în vârstă de 71 de ani.

 
4. „I-am spus adevărul prietenei mele. Deși țineam foarte mult la ea și vroiam să o sprijin, nu aveam resursele financiare pentru a participa la nuntă. Avea foarte multe cerințe legate de rochie și de petrecerile de dinainte de nuntă și nu aveam cum să cheltui atât de mult. La început s-a supărat pe mine și nu am vorbit o săptămână, dar ne-am împăcat între timp, iar acum, când are o familie numeroasă, mi-a spus că înțelege de ce am luat acea decizie”, spune Susan, în vârstă de 48 de ani.

 
5. „Să fiu sinceră, i-am spus prietenei mele că sunt onorată că s-a gândit la mine și că mi-a cerut să particip la nuntă ca domnișoară de onoare, dar că nu vreau să-mi asum o asemenea responsabilitate pentru că nu îmi place deloc să planific evenimente sau să organizez petreceri.

În plus, mă simt intimidată de evenimentele cu foarte mulți invitați. Aș fi fost foarte stresată, iar o asemenea tensiune ar fi afectat și bucuria mirilor. Am căzut de acord să roage pe altcineva, fără resentimente”, spune Toni, în vârstă de 39 de ani.

 
6. „I-am spus prietenei mele că mă bucur foarte mult pentru ea și că de-abia aștept să sărbătorim nunta împreună, dar că aveam mai multe proiecte în derulare și că nu dispuneam de timpul necesar pentru a mă implica în organizarea petrecerii și a ceremoniei. I-am clarificat că este o decizie dictată de rațiuni financiare și profesionale, am mers oricum la nuntă și ne-am distrat împreună”, spune Angela, în vârstă de 33 de ani.

 
7. „Am un grup de prietene din liceu și nunțile lor au fost foarte apropiate ca dată, dar toate știau de mult timp că nu vreau mă căsătoresc și că nu mă atrage deloc organizarea petrecerii.

Am acceptat mereu să fiu invitată pentru că țin la ele și vreau să le văd fericite, dar nu am fost niciodată domnișoară de onoare. M-au convins de câteva ori să stau la intrare pentru a primi oaspeții sau să citesc ceva la finalul ceremoniei, dar asta a fost tot. Nu vreau să-mi asortez rochia cu alte domnișoare de onoare, să port diferite accesorii sau să organizez ceva în care nu cred”, spune Diana, în vârstă de 36 de ani.