Persoanele care au răbdare cu tine și nu te abandonează la primul obstacol sunt cercul tău de susținere pe care trebuie să te bazezi de fiecare dată când ai impresia că totul este prea complicat și că nu poți găsi soluția de care ai nevoie. Dorința de a rezolva mai multe lucruri în același timp te poate dezorienta uneori și ai putea pierde din vedere importanța recunoștinței în tot ceea ce faci. Nu trebuie să te concentrezi numai pe ceea ce nu ai reușit sau pe defectele tale, ci este esențial să ai o viziune de ansamblu și șă înțelegi că este un privilegiu să fii aici și acum. Nu ai niciun motiv să-ți pară rău pentru trecut, să nu te bucuri de prezent sau să ratezi oportunitățile din viitor.
Iată care sunt legile recunoștinței pentru a-ți crea relaxare și o stare de bine:
1. Nu ai nevoie de mai mult decât ai chiar acum
Dacă locuiești într-un loc curat, îți plătești facturile la timp, nu ai datorii și ai un job care te motivează să știi că viața ta nu este deloc rea. De fiecare dată când te cuprind regretele sau citești în reviste despre persoanele care pot face orice vor în fiecare zi gândește-te că există și oameni care nu au suficientă hrană sau nu au unde să se adăpostească pentru a supraviețui.
Mereu va exista cineva într-o situația mai precară decât tine sau cineva care are un standard mai ridicat.
Depinde de tine cu cine te compari pentru a realiza că de fapt ești norocoasă și nu ai de ce să crezi că ai dat greș. Ai tot ce ai nevoie în acest moment. Nu ai nevoie de mai mult. Nu te lăsa prinsă într-o cursă fără sfârșit spre obiective din ce în ce mai ambițioase pentru că nu-ți va rămâne timp să te bucuri de ceea ce ai realizat.
2. Fii prezentă pentru a putea fi recunoscătoare
Nu ai cum să fii recunoscătoare pentru lucrurile și oamenii din viața ta dacă nu conștientizezi momentul prezent. Lucrurile valoroase din viața ta încep chiar cu respirația din acest moment. Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru tine este să te bucuri de momentul de acum, fără să te gândești la ce ar putea urma.
3. Recunoștința este cel mai prețios compliment
În momentul în care le arăți oamenilor din jurul tău că te bucuri că sunt alături de tine, să știi că este cel mai de preț compliment pe care l-ar putea primi. Poate că unii oameni nu vor rămâne în viața ta pentru totdeauna, dar nu contează.
Poți să fii în continuare recunoscătoare pentru că drumurile voastre s-au întâlnit și ați putut împărtăși experiențe speciale.
4. Recunoștința zilnică atrage lucrurile bune
După cum gândirea negativă te face să descoperi probleme peste tot, la fel și o stare permanentă de recunoștință te va ajuta să vezi mai ușor partea bună a oricărei întâmplări și vei avea succes mai ușor dacă nu te stresezi tot timpul gândindu-te la consecințele negative ale fiecărei acțiuni. Starea ta pozitivă va atrage oameni care sunt optimiști și obiectivele pe care ți le-ai trasat vor fi mai aproape decât îți închipui.
5. Recunoștința te aduce mai aproape de fericire
Deși fericirea nu este echivalentă întotdeauna cu recunoștința nu ai cum să fii fericită dacă stai mereu încruntată și îți analizezi defectele, greșelile sau problemele complicate pe care crezi că nu le poți rezolva. Relaxează-te și amintește-ți care sunt lucrurile care îți fac viața mai frumoasă.
Când ești recunoscătoare nu mai trebuie să te chinui să fii fericită, ci va veni de la sine, ca o stare de mulțumire care te înconjoară treptat, eliminând tot ce te descurajează.
6. Recunoștința te face să ierți
Chiar dacă ai suferit în trecut, ai învățat multe lucruri despre tine și despre lumea din jurul tău în urma interacțiunii cu fiecare persoană care a făcut parte din viața ta. Fii recunoscătoare pentru experiențele care te-au adus până în momentul prezent și care ți-au conturat felul de a fi. Ești o persoană valoroasă, cu multiple abilități, și nu trebuie să-ți pară rău pentru greșelile făcute sau să te gândești mereu la ceea ce s-a întâmplat. Cere-ți scuze pentru greșelile comise și nu păstra ranchiună celor care au greșit față de tine. Recunoștința te ajută să te ierți pe tine și pe ceilalți și să-ți continui viața fără regrete.
Posteaza comentariu