Mă uitam la comentariile făcute la un articol de diverşi cititori. Dacă lăsai la o parte cele care erau reclame la lucruri care nu aveau nimic de a face cu subiectul, nevoia celor care comentau era mai degrabă de a exprima furia, neputinţa şi revolta decât cooperare, informaţii noi, păreri personale constructive.
De ce avem nevoie de agresivitate verbală?
Dacă ne gândim la un recipient al frustrărilor, furia poate fi o alegere pentru cei care cred că nu se simt bine şi cred că altcineva ar trebui să facă ceva pentru a schimba acest lucru.
Şi aşa ajung comentatorii de bloguri să îşi exprime furia pe unde apucă şi ei. Furia este o soră a neputinţei. În spatele furiosului este de multe ori o persoană care se simte nevăzută sau neauzită: strigătele de furie devin fireşti când ţi se pare că nimeni nu te bagă în seamă. Dar cât stress aduce un astfel de comportament!Ce obţine persoana frustrată din aceste strigăte în virtual? Un sentiment de superioritate, binenţeles. Văzând modul în care ceva nu este bine, sau urmărind o greşeală, sancţionând pe o altă persoană care a făcut un comentariu (pozitiv sau negativ), comentatorul găseşte un mijloc uşor de a se simţi superior.
În realitatea sa, prin acest comentariu el simte că are o semnificaţie, că ştie un adevăr.Însă de prea puţine ori funcţionează scurtăturile. Ce se întâmplă de fapt, este doar un moment trecător de superioritate, urmat de cel puţin la fel de multă frustrare. Dacă nu şi mai multă, pentru că la comentariul tău a apărut un altul şi mai răutăcios decât al tău. Şi alt stresat a reuşit să te streseze şi mai tare.
Posteaza comentariu