Cum putem controla eficient stresul zilnic: 4 metode care ne pot ajuta

În viața de zi cu zi ne lovim de multe ori de situații stresante, care ne pot influența starea de bine, modul în care interacționăm cu ceilalți, dar și capacitatea de a duce la bun sfârșit activitățile zilnice. Cu toate responsabilitățile de acasă, de la birou și alte lucruri pe care le avem de făcut, este aproape inevitabil să nu ne simțim stresate sau să avem stări de anxietate.

Stresul ne poate face să simțim că nu reușim să dăm tot ce e mai bun și ne poate influența atât din punct de vedere psihic, cât și fizic și emoțional. Din fericire, există câteva modalități prin care putem gestiona eficient stresul. Iată care sunt acestea:

Exercițiile fizice


Exercițiile fizice practicate în mod regulat reprezintă una dintre cele mai eficiente metode prin care putem să reducem nivelul de stres.
Mai mult decât atât, mișcarea ajută și la îmbunătățirea stării de spirit. Conform unui studiu, persoanele care fac sport în mod regulat sunt mai puțin predispuse la apariția stărilor de anxietate decât cele care nu au un stil de viață activ.

Mișcarea contribuie astfel la scăderea nivelului de cortizol, hormonul stresului, și ajută în același timp la eliberarea de endorfine, un compus cu proprietăți analgezice.
Este important să găsim exerciții care ne fac plăcere, indiferent că e vorba de o plimbare în parc, dans, drumeții, yoga sau jogging.

Suplimentele naturale


Există numeroase tipuri de suplimente naturale care ajută la reducerea stresului, dar și a stărilor de anxietate. Dintre acestea, utilizarea suplimentelor pe bază de magneziu este una dintre soluțiile care pot oferi suportul necesar în reglarea nivelului de stres. De altfel, deficitul de magneziu (hipomagneziemie) este asociat direct cu nivelul de stres.

În cazul în care este vorba de stres acut sau cronic, aportul de magneziu din suplimente sau alimente reprezintă o necesitate pentru a ne proteja împotriva efectelor negative ale acestuia.
Pe langa suplimente, alte surse importante de magneziu sunt semințele de dovleac sau chia, spanacul fiert, avocado, bananele, somonul și cerealele integrale.

Mai puțină cafea


Un consum ridicat de cafea poate duce la creșterea nivelului de stres, dar și a stărilor de anxietate. Cafeina este un compus stimulator, care atunci când este consumat prea des sau în cantități mari, poate crește nivelul de stres. Citește continuarea pe libertateapentrufemei.ro