Uneori sperăm să fim la fel ca și cei din jurul nostru, alteori am face orice pentru a ne comporta diferit. Acțiunile și reacțiile celorlalți pot fi un punct de plecare important pentru a ne orienta în diferite circumstanțe, iar dacă reții câteva lecții de viață esențiale nu vei mai trece prin momente marcate de suferință și nu vei avea o imagine de sine negativă. Nu trebuie neapărat să treci prin tot ce este mai rău pentru a recunoaște valoarea principiilor verificate, ci poți folosi logica lor pentru a ocoli complet sau a scurta durata situațiilor care îți fac rău.
Iată ce lecții de viață trebuie să pui în aplicare chiar de astăzi:
1. Oamenii te vor trata așa cum le permiți
Dacă lași o anumită persoană să te umilească în mod repetat, să nu ai nicio îndoială ca va face acest luru fără ezitare. Nu te aștepta să se schimbe din proprie inițiativă.
Va continua să te trateze incorect până în momentul în care îi vei cere să te respecte. Probabil că nu îi va conveni deloc, dar te vei simți mult mai bine de îndată ce vei întâlni pe cineva care te privește ca pe o persoană valoroasă, nu doar ca pe un mijloc de a obține satisfacție personală.
2. Ți se va frânge inima și când îți închipui că nu ai cum să suferi din nou se va întâmpla iar
Suferința ar putea fi provocată de partener, prieteni sau de colegi. Vei avea regrete, vei plânge sau chiar ai putea ajunge să urăști persoana respectivă. Important este să clasifici persoana care te-a rănit drept o lecție de viață și să mergi mai departe.
3. Nu te mai preface că totul este în regulă dacă nu este adevărat
Este ca și cum ai aștepta să explodezi pe neașteptate. Emoțiile negative ascunse perioade îndelungate vor ajunge să-ți otrăvească sufletul.
Nu le da putere, ci elimină-le discutând cu prietenii, familia sau plângând atunci când simți nevoia.
4. Unii oameni vor fi mereu cruzi, dar nu înseamnă că și tu trebuie să fii la fel
Nu ai de ce să îi vezi pe toți cei din jurul tău drept competitori, iar viața ta va deveni mai simplă dacă renunți la această viziune. Mai bine consideră-i pe cei care au succes ca potențiali aliați pentru că sunteți cu toții în acceși echipă, mai ales dacă activați în același domeniu profesional. Fii amabil chiar și atunci când nu primești o reacție similară pentru că te vei simți mai bine și vei avea o imagine pozitivă despre tine însuți.
5. Nu-ți mai compara viața cu tot ce vezi pe rețelele de socializare
Nu are niciun sens să te superi când treci prin momente dificile pentru că vezi postări cu vieți aparent perfecte. Indiferent ce vezi în poze cu toții avem probleme și momente în care nu știm ce să facem, așa că nu mai crede că problemele sunt direcționate doar spre tine.
Nu este nimic în neregulă cu tine și nu lăsa rețelele de socializare să te convingă că ești inferior sau că nu poți avea succes. Mai bine rezervă-ți timp și fă o listă cu lucrurile pe care le apreciezi în viața ta și care te fac să te simți recunoscător că ești aici și acum.
6. Nu poți controla fiecare aspect al vieții tale, iar dacă încerci ai putea să te autodistrugi
Uneori trebuie să lași viața să-și urmeze cursul, să accepți ce primești și să valorifici circumstanțele de care ai parte. Fii ferm când vine vorba despre principii, convingeri și idealuri, dar nu încerca să controlezi totul pentru că nivelul de stres va deveni toxic și te-ai putea îmbolnăvi din cauza tensiunii.
7. Vei pierde mulți prieteni
Se vor schimba odată cu trecerea timpului, la fel ca și tine. Poate vă veți certa sau vă veți îndepărta fără să vă dați seama.
Persoanele cu care vorbești la liceu nu vor fi aceleași cu cele care vor fi lângă tine în timpul facultății. Nu te lega foarte tare de oamenii care au un rol temporar în viața ta. Cine vrea să fie lângă tine nu te va părăsi prea ușor.