Din păcate, dacă picăm în pericolul ruminării, putem dezvolta un comportament psihic obsesiv, care să ne conducă să facem din țânțar armăsar orice situație care prezintă câtuși de puțin stres. Odată cronicizată această condiție, putem deveni genul acela de persoane care își supun fiecare decizie unui șir lung de întrebări, au o grămadă de îndoieli și ajung să fie chiar paranoice.
Obsesiile implică două scheme de gânduri distructive: ruminarea și îngrijorarea excesivă.
Ruminarea se referă la trecut, în timp ce îngrijorarea este direcționată către viitor. Distrugerea acestor scheme negative este dificilă, dar ai aici șase sfaturi ca să o faci mai simplă.
Sesizează când te blochezi în propriul hățiș de gânduri
Supra-analizarea poate deveni un obicei pe care nici măcar nu îl mai observi, odată ce îl practici frecvent. Începe să fii atentă și conștientă de fluxul tău de gânduri. Atunci când remarci că derulezi de ori și ori evenimente în capul tău, sau te îngrijorezi despre lucruri pe care nu le poți controla, atunci trebuie să conștientizezi că gândurile tale nu sunt productive. Gândirea este utilă numai când duce la acțiuni pozitive.
Păstrează-te concentrată pe rezolvarea problemelor
Nu îți este deloc util să petreci timp încărcându-te de gravitatea unor probleme cu care te confrunți. Este, în schimb, foarte util să te axezi pe căutarea soluțiilor. Aceasta poate fi o provocare constructivă care să îți abată gândurile inutile: caută să vezi cum poți părăsi o situație nefavorabilă, cum poți aduce o problemă în favoarea ta, iar dacă este vorba despre ceva care îți depășește puterile, alcătuiește-ți un plan de supraviețuire la nivel de atitudine și doză de efort.
Provoacă-ți gândurile
Imaginează-ți mintea ta ca pe o plastilină. Înainte de a te copleși cu energie negativă, transformând ”materia primă” într-o formă urâtă, provoacă-te să îți imprimi gânduri constructive. Emoțiile tale interferează cu puterea ta de a privi obiectiv situațiile cu care te confrunți, nu uita asta. De asta e important să te controlezi și să îți pui ”plastilina” să creeze forme armonioase.
Lasă-ți timp la dispoziție să te gândești la ce ți se întâmplă
Reflecția este foarte importantă pentru îngrijirea sănătății tale psihice. Este spațiul în care îți oferi răgazul de a-ți ordona gândurile. Fă-ți timp să analizezi cu atenție ce poți îmbunătăți în viitor și cum poți gestiona prezentul optim.
Învață să trăiești în prezent
Nu poți schimba trecutul și nu poți anticipa ce urmează să se întâmple. Acceptarea prezentului vine cu o detașare care te ajută să muncești cu mult mai mult spor, să ai emoțiile în limite acceptabile și să nu te perpelești sufocându-te cu supra-analize.
Distrage-ți atenția
La un moment dat, o să te enervezi să îți tot spui ”oprește-te”! Cu cât vei încerca mai mult să împiedici un gând să apară, cu atât te va enerva mai mult. Schimbă canalul, cum ar veni, alege altă activitate, antrenează-te să te poți concentra la mai multe lucruri pe rând. Este un sport al minții.