Realizările în plan profesional, copiii pe care i-ai crescut și care vor părăsi curând casa părintească pentru a studia sau a-și întemeia propriile familii, căsnicia sau relația cu partenerul tău sunt lucruri importante care îți pot determina traseul în viață, dar nu te definesc integral. Chiar dacă descoperi tot mai des în oglindă semnele îmbătrânirii, să știi că nu își pun amprenta asupra ta în mod negativ decât dacă tu permiți să se întâmple acest lucru. Vârtejul de gânduri la 50 de ani poate părea o nebuloasă din care nu ai cum să ieși învingătoare, dar după cum scria și J.K. Rowling, înaintarea în vârstă îți oferă multe compensații.
Nu încerca să negi realitatea, dar nici nu te afunda într-o imagine negativă despre tine pentru că poți găsi mereu soluții care îți mențin echilibrul emoțional și starea de optimism și mulțumire.
Iată ce reflecții la 50 de ani trebuie să te impulsioneze să mergi mai departe fără ezitări:
1. Orientarea spre interior este un lucru benefic
Vei redescoperi valoarea liniștii și a timpului pe care îl petreci cu tine însăți, în loc să fii pierdută în ritmul agitat al vieții de zi cu zi.
2. Fii cea mai bună prietenă a ta
Va trebui să rămâi alături de tine încă mult timp de acum încolo.
3. În loc să fii dependentă de telefonul mobil, transferă aceeași pasiune spre învățat
Te vei transforma în fiecare zi, vei preveni plictiseala și stagnarea într-o anumită etapă a vieții tale. Poți învăța ceva nou în orice moment.
4. Nu te lăsa afectată de reacțiile negative ale celor din jurul tău
Lasă-i să meargă pe drumul lor. Este imposibil să te placă toată lumea, dar persoanele potrivite îți vor rămâne alături toată viața.
5. Iubirea sau ura sunt rezultatul unor alegeri simple, foarte ușor de făcut
Alege iubirea și aprecierea pentru ceilalți și te vei simți mulțumită și bucuroasă pentru fiecare zi care începe.
6. Nu ai nevoie de foarte multe lucruri pentru a fi fericită
Momentele petrecute alături de cei dragi îți vor da forța de a înfrunta orice obstacol.
7. Începutul unei noi jumătăți de secol poate fi o experiență transcendentală
Lasă oportunitățile să te găsească, fii deschisă la noile experiențe și dă-ți șansa de a începe din nou, cu o bază solidă de experiență.
8. Rolul de mamă are funcții esențiale
Îți va arăta propriile defecte și îți va stimula copiii să devină independenți, toleranți și generoși cu alte persoane. Ambele funcții sunt vitale pentru o evoluție pozitivă în plan emoțional.
9. Ascultă mesajele pe care le primești de la propria ființă
Contează foarte mult să-ți valorifici talentul care te definește, chiar dacă nu știi exact cum să îl pui în practică.
Încearcă și vei reuși în cele din urmă.
10. Libertatea este un lucru prețios
Grijile, relațiile abuzive sau orele lungi de lucru ți-o pot răpi.
11. O simplă plimbare poate face minuni pentru tine
Îți va elibera mintea de emoțiile negative și te calmează când ai de rezolvat probleme dificile.
12. Bucură-te de anonimat când oamenii nu te remarcă instant
Gândește-te că momentele în care ceilalți nu au cerințe sau pretenții de la tine sunt neprețuite pentru relaxare.
13. Prietenii sunt daruri minunate ale vieții
Nu miza pe un grup foarte mare pentru că nu vei avea timp să ai relații apropiate, cu o semnificație profundă, decât cu un număr restrâns de persoane. Fii mai selectivă.
14. Nu fii ranchiunoasă
Cere-ți scuze rapid dacă este nevoie și nu-i judeca pe ceilalți pentru că nici tu nu ești imună la greșeli.
15. Îndepărtează-te de persoanele care nu te apreciază
Cel mai probabil le vei lipsi după ce dispari din viața lor, dar libertatea personală este mult mai valoroasă.
16. Spune mereu adevărul
Îți oferă mult mai mult decât o eliberare temporară.
17. Când copiii se ceartă cu tine nu insista să demonstrezi că ai dreptate
De obicei este un lucru temporar și de îndată ce-și vor clarifica sentimentele vor reveni și vă veți înțelege bine din nou.