Semne că ți-a obosit sufletul, nu corpul

Dacă te-ai simțit complet epuizat în ultima vreme, s-ar putea să tot încerci să găsești o soluție. Din nefericire, primul instinct este să căutăm o soluție pentru epuizarea fizică.
Însă oboseala ta se poate să nu fie fizică. Iată cum îți poți da seama dacă ți-ai obosit sufletul!

Cum îți dai seama dacă ți-a obosit sufletul


Oboseala sufletului apare atunci când nu avem grijă de noi în mod corespunzător la un nivel spiritual. Dacă consumăm în mod constant resursele care provin din bunăstarea spirituală, sperând că sufletul nostru ne va îngriji și ne va oferi ceea ce avem nevoie, fără a depune vreun efort în prioritizarea sănătății spirituale, putem ajunge să suferim de o oboseală spirituală. Iată câteva indicii care te ajută să îți dai seama dacă ți-a obosit sufletul!

1. S-ar putea să ai simptome fizice, cum ar fi durerile inexplicabile


Atunci când ne gândim la problemele sufletului, uităm că fiecare aspect al ființei noastre este conectat. Prin urmare, problemele sufletului se pot manifesta într-o manieră fizică.
Sunt incluse dureri, sentimente de tensiune, amețeală, greață, vedere încețoșată, dureri de cap și migrene.

2. Nivelul anxietății crește, ceea ce ar putea duce la atacuri de panică ușoare


Atunci când sufletul este epuizat, încercăm să găsim pacea în această lume confuză. Acest lucru poate duce la un sentiment crescut al anxietății, unul care îți dă neliniște. Acest debut brusc al anxietății cronice poate duce la atacuri ușoare de panică, adesea fără avertismente sau explicații clare.

3. Apar dificultăți când trebuie să te confrunți cu provocări sau probleme


Vei da peste provocări și dificultăți în viața ta. În general, găsești forța și curajul de a face față în mod direct acestor provocări.
Cu toate acestea, în momentul în care sufletul obosește, te simți slab și copleșit. Chiar și ideea de a face față celor mai mici provocări poate părea imposibilă și copleșitoare. 

4. Te chinui să dormi


Noaptea te simți extrem de neliniștit, fără a-ți putea calma mintea suficient de mult pentru a adormi. Dacă îți poți reorienta mintea suficient de mult astfel încât să adormi, vei avea vise intense, chiar și coșmaruri, care nu te vor lăsa să mai adormi.

5. Indiferent cât de mult dormi, tot te simți obosit


Deși un somn bun în timpul nopții sau chiar și un pui de somn poate remedia oboseala fizică, somnul nu ajută foarte mult oboseala sufletului. Poți dormi cât de mult vrei, dar tot nu te odihnești cum trebuie atunci când sufletul tău este obosit.
Chiar dacă îți poți liniști mintea și dormi o noapte întreagă, te vei trezi la fel de obosit ca atunci când te-ai dus la culcare.

6. Apar sentimente negative de tristețe, furie, gelozie


Totul din jurul nostru este creat și controlat de energia pe care o simțim - pozitivă și negativă. Atunci când sufletul este obosit, nu mai poate echilibra această energie în viețile noastre. Ca rezultat, este deosebit de comun ca energia negativă să crească. Acest lucru declanșează apariția sentimentelor toxice, inclusiv furia, frustrarea, amărăciunea, invidia și gelozia. Încearcă să nu le permiți acestor sentimente să te consume.

7. Poate apărea un sentiment de singurătate


Multe persoane care se confruntă cu oboseala sufletului se vor distanța de prieteni și de membrii familiei. Nu este neapărat vorba despre o distanță fizică, ci o distanță mentală, emoțională și spirituală.
S-ar putea să îți contești abilitatea de a avea încredere în alții. De aceea, vei ajunge să te simți singur.

8. Va apărea și oboseala fizică


Acest proces este confuz pentru cei care încearcă să facă diferența între oboseala sufletului și cea fizică. Deseori, epuizarea spirituală duce și la epuizare fizică, drenând energia și motivația unei persoane. Meditația îți va permite să-ți liniștești mintea, reducând stresul și influențele negative asupra vieții tale.
iulia-mirica