Trecem prin momente grele acum și răbdarea ne este pusă la încercare. Pandemia și izolarea aduc situații tragice pentru mulți: oameni care se luptă să trăiască, afaceri distruse, locuri de muncă pierdute, șanse ratate, izolare în condiții greu de suportat, violență în familie accentuată de izolare. Se întâmplă multe lucruri cu adevărat urâte pe lumea asta și pentru simplul fapt că nu ți se întâmplă ție ar trebui să te simți recunoscătoare, deși poate că sună un pic egoist.
„- De ce crezi că problemele tale sunt mai mari decât ale tuturor celorlalți?
- Pentru că sunt ale mele”, spunea Ally McBeal.
Fiecare persoană are propriul univers. Fiecare trăiește diferit și înțelege diferit aceeași situație. Cu toții avem ceva în comun: abilitatea de a elimina complet din peisaj toate acele lucruri pentru care ar trebui să ne simțim norocoși. Avem acest „talent” complet inutil și extrem de dăunător de a pierde din vedere toate lucrurile bune care ni se întâmplă, toți oamenii minunați care ne înconjoară, toate avantajele pe care le avem sau le putem avea.
Se spune că oamenii se obișnuiesc cu orice. Și cu binele, și cu răul. Dacă de rău ne amintim cât se poate de des și îl pomenim de fiecare dată când avem ocazia, cu binele ne obișnuim atât de mult că îl uităm de tot. Ca și cum n-ar exista, deși e acolo, în fața noastră.
Citește și: Ce am învățat din pandemie
Am postat pe Facebook câteva fotografii pe care le-am făcut aproape de casă. Păsări, flori, râul din apropierea casei și diverse alte chestii banale. Banale pentru mine. Mi-a scris o cunoștință că sunt norocoasă. În perioada în care atât de mulți oameni stau închiși între patru pereți și visează la o gură de aer proaspăt, ce am eu aici e o formă de noroc, deși a trebuit să-mi spună cineva asta, că eu nu m-am prins. De când cu izolarea, am tot repetat „Bine că măcar stăm la curte”. Era de fiecare dată o încheiere după un lung șir de văicăreli că m-am plictisit, că mă simt ca un hamster, că aș vrea să merg la mama, că vreau să merg la munte, că vreau să mă întâlnesc cu prietenii și altele pe aceeași temă. Am rostit de multe ori cuvintele astea ca pe o notă pozitivă după lungi lamentări, dar până acum nu le-am dat valoarea pe care o au de fapt.
La fel ca mine, toți cei pe care îi cunosc observă prima dată răul, ghinionul, lipsurile și greșelile. Nu ține neapărat de optimism sau pesimism. Și oamenii optimiști au același ochi format pentru ce nu e bine, doar că ei speră că va fi bine. Toți avem înclinația asta enervantă de a extrage părțile negative din orice. De exemplu, dacă îți scriu aici „România”, la ce te gândești? Te-ai gândit cât de frumoasă este țara noastră, cât de norocos ești că trăiești aici, cât de bine este că e pace și că ai libertate de exprimare? Mi-ar plăcea să spui că da, că toate astea ți-au trecut prin minte acum.
Suntem exact ca invității ăia de la nunți care observă că sarmalele sunt reci, că muzica e prea tare, că vinul e cald, că mireasa n-a făcut poză cu ei sau că nașul n-a trecut să-i salute. Dar nu văd esența: că doi oameni care se iubesc s-au străduit să organizeze totul cum au știut mai bine și că și-au dorit ca ei să le fie alături.
Trebuie să ne amintim mai des cât suntem de norocoși. Mai ales în această perioadă. Nu e ușor să uiți de toate greutățile și tot ce te apasă și îți provoacă insomnii. Dar e momentul perfect să te gândești la tot ce e bun în viața ta. Fă-ți o listă cu zece lucuri pentru care te simți norocoasă, dar nu în minte. Scrie-le pe hârtie sau în telefon. Le conștientizezi mai bine dacă le vezi undeva, în exterior. Pentru că nu este suficient să le enumeri, ci și să le simți și să le înțelegi valoarea.
Posteaza comentariu