Am fost la manifestaţiile din Piaţa Universităţii şi am crezut că m-am eliberat de durere, de frică, dar apoi au venit atentatele de la Paris şi angoasa a coborât din nou asupra mea.
E un oraş pe care-l iubesc, în care n-am fost niciodată, la care am visat cu ochii deschişi şi la care, astăzi, mi-e teamă să mă gândesc.
Am o greutate care mă apasă pe piept. Câteodată am impresia că mă sufoc. Seara adorm greu, de fapt, mai mult nu dorm, iar dacă aţipesc, mă trezesc transpirată.
Dar în această dimineaţă mi-am deschis laptopul şi am decis că a venit vremea să mă fac bine. Am hotărât să recunosc faptul că sunt bolnavă. Am început să caut pe net informaţii despre afecţiunea mea, iar scrisul face parte din tratament. O să consult şi un medic sau un psiholog, deşi, am senzaţia că sunt extrem de ocupaţi în aceste zile.
Cu toată suferinţa din jur, va trebui să găsesc o cale să trăiesc, să mă bucur din nou de viaţă. Oare cer prea mult?
Posteaza comentariu