Întâlnim homosexuali și n-avem nimic altceva de spus decât că sunt niște erori și că își merită soarta, dar ne place să susținem că suntem un popor de oameni creștini. Cum să te consideri om bun, dacă faci asta? Dacă ai fi fost în locul lor, ți-ar fi plăcut să auzi asta din gura oamenilor?
Întâlnim femei care nu pot face copii, nu vor sau nu au cu cine și totuși spunem că sunt femei egoiste. Cum să te consideri om bun, dacă faci asta? Ce drept ai tu să judeci alegerile altuia? Dacă o femeie face prea mulți copii, judecăm. Dacă nu face, judecăm. Cum e bine, de fapt?
Întâlnim oameni care nu au avut șansa să învețe și să aibă o carieră și spunem că sunt proști și/sau putori. Cum să te consideri om bun, dacă faci asta? Cât de bine cunoști omul respectiv ca să-ți poți face o părere corectă? Și, până la urmă, cine ești tu să judeci?
Întâlnim copii cu nevoi speciale și nu ne place să ne lăsăm copiii sănătoși în preajma lor. Cum să te consideri om bun, dacă faci asta? Cum ar fi fost să fii tu mama acelui copil? Sau tatăl sau fratele. Unde este empatia aia pe care trebuie să o aibă un bun creștin?
Întâlnim oameni cu probleme emoționale și în loc să-i ajutăm sau să stăm deoparte, îi acuzăm și reușim să îi distrugem și mai mult. Când ți s-a dat ție dreptul ăsta?
Mor oameni și spunem că își meritau soarta. Pentru că erau gay, aveau vicii, erau grași sau Dumnezeu mai știe ce și cum! Și te numești om bun?
Întâlnim oameni care au probleme cu greutatea, dar care sunt încrezători și fericiți și îi arătăm cu degetul. Râdem isteric că au obiceiuri proaste, că promovează idei greșite, că n-ar trebui să existe. Cu ce drept? Cum te poți numi un om bun, dacă faci asta? Și dacă ai fi fost tu? Sigur, ție nu ți se poate întâmpla.
Întâlnim oameni care ne fac să suferim și îi acuzăm. Îi acuzăm de parcă noi n-am avea nicio vină.
Nu ne mai facem bine, oameni buni! Până când să judecăm? Ce ar fi să lăsăm forța aceea superioară să judece în locul nostru, iar noi să alegem să fim mai umili? Sigur, ne dorim să ne simțim superiori. Avem nevoie de asta. Dar se poate și ALTFEL. Se numește compasiune. Sau empatie. Sau iubire. Sau toate la un loc.
Vrem să ne fie bine, vrem oameni buni pe lângă noi, dar oare n-ar trebui să începem cu noi înșine? Am mai spus și o voi repeta câte zile am de acum înainte: Ca să primești iubire trebuie să oferi iubire. Ca să primești respect trebuie să oferi respect.
Până când ne mai judecăm unii pe alții, oameni buni? #NuNeMaiFacemBine
Posteaza comentariu