Nu te cunosc, dar stiu ca atunci cand un prieten sau un cunoscut e promovat la locul de munca, isi cumpara casa ori merge in vacanta aia exotica la care visai si tu, iti inghiti invidia si zambesti. De ce? Pentru ca ceea ce simti e asa-numitul monstru cu ochi verzi. Iar monstrul cu ochi verzi e unul dintre cele 7 pacate capitale, asta stie toata lumea. Invidia e si a fost dintotdeauna o emotie rusinoasa.
Am insa o marturisire: eu simt invidie tot timpul. In scoala, eram geloasa pe colegele mele cu ten perfect (cu oricat ulei din arbore de ceai m-as fi dat, acneea mea hormonala, adolescentina, nu se dadea dusa). Am fost si sunt in continuare geloasa pe sora mea, care a avut curajul sa-si schimbe complet traseul profesional de trei ori deja – si are abia 33 de ani. Sunt geloasa pe orice scriitor care reuseste sa-si publice munca (sau macar sa mearga cu un manuscris pana la capat). Sunt geloasa pe oricine are un petec de verdeata in fata casei.
Daca asta ma face sa par neimplinita sau plina de amaraciune si resentimente, te asigur ca nu e cazul. Dimpotriva, opusul e valabil. In realitate sunt perfect fericita cu viata mea.
Citeste continuarea pe andreearaicu.ro