Ești frumoasă și nimeni nu ar trebui să te facă să te simți altfel
Câteodată simți că nu ești frumoasă? Poate că este stresul cel care îți acoperă frumusețea. Atunci când stresul dispare, devenim din nou acele persoane frumoase. Fiecare copil care vine în această lume vine curat, frumos, nevinovat și inteligent. Dar ulterior, într-un fel sau altul, avem tendința să pierdem acea inocență.
Inteligența care nu este însoțită de inocență nu are foarte multă valoare, iar inocența care nu este acompaniată de inteligență nu are nicio valoare. Deci care este formula perfectă? Combinația dintre inteligență și inocență.Spiritualituatea ne dă inocență și inteligență, precum și sensibilitate. În plus, ne ajută să ne păstrăm intelectul la un nivel înalt.
Cu toții avem zece degete la mâini, dar nu știm neapărat să cântăm la harpă, chitară sau vioară cu ele. Avem nevoie de puțină pregătire. În mod similar, deși avem toate aceste abilități, nu suntem instruiți să le folosim. Dacă putem învăța să le folosim, ce se întâmplă? Inteligența crește, memoria se îmbunătățește, capacitatea noastră intuitivă devine mai puternică.Psihologii spun că, atunci când asculți o discuție care durează 10 minute sau chiar mai mult, mintea ta mai ia pauze din când în când.
Multe persoane își pierd atenția în prezent și, dintr-un motiv sau altul, au și îndoieli cu privire la frumusețea propriei persoane. Însă meditația, yoga, exercițiile de respirație și gândurile bune te ajută să îți dai seama că fiecare persoană este frumoasă.