Eșecul, un lucru firesc sau o povară?

De câte ori ni s-a întâmplat ca lucrurile să nu meargă aşa cum am crezut sau cum ne-am dorit? Probabil de multe ori şi asta dintr-un simplu motiv: viaţa este o succesiune de evenimente pozitive şi negative. Depinde doar de noi cum alegem sa facem faţă provocărilor, cum să ne înfruntăm temerile şi cum să depăşim momentele dificile.

Pentru cei mai mulţi dintre noi, eşecul este considerat un lucru de rău augur şi un motiv de demoralizare.

 
Un eşec ne poate face foarte uşor sa renunţăm. Fie că este vorba de o decizie greşită în plan profesional, fie că ne aflăm într-o situaţie supărătoare în plan personal sau poate nu reuşim să ducem la bun sfârşit o activitate, eşecul aduce cu sine o serie de neplăceri. Ne gândim că nu suntem suficient de buni, că nu avem parte de reuşită sau că nu ne ridicăm la nivelul aşteptărilor noastre sau ale celor din jur. Ne învinovăţim pentru eşec sau aruncăm vina asupra persoanelor din viaţa noastră. 
 

Dar cum ar fi să căutăm o altă semnificaţie a eşecului?

 
Ei bine, să privim eşecul dintr-o perspectivă cu totul nouă: eşecul este o etapă normală şi poate juca un rol important în evoluţia noastră. Este vorba, în principal, de modul în care percepem atât înfrângerile, cât şi victoriile.
Dacă vom reuşi să înţelegem cauzele, dar şi efectele eşecului, vom putea găsi şi o metodă de a îndrepta lucrurile şi de a persevera.
Insuccesul nu este un lucru negativ, ci doar o condiţie în procesul de adaptare şi de mobilizare. În niciun caz, nu trebuie să privim eşecul ca fiind ceva imposibil de depăşit şi nu trebuie să ne dăm bătuţi.
 
Realizând ce ne-a produs insuccesul, vedem cum putem trece peste acest impas şi cum să facem în aşa fel încât să învăţăm din greşeli. Astfel, vom percepe totul ca pe o experienţă care ne face mai buni, care ne deschide noi orizonturi. Data viitoare vom fi mai bine pregătiţi şi vom reacţiona mai eficient.
 
Uneori, eşecul ne face să vedem unde anume greşim şi cum ne afectează acest lucru atât pe noi, cât şi pe ceilalţi.
Sau ne arată că nu suntem în locul sau momentul potrivit. Trebuie să căutăm partea plină a paharului, adică să identificăm informaţiile preţioase despre cum putem lua atitudine în faţa situaţiilor neplăcute.
 

Știţi cum se spune: eşecul este o treaptă spre succes!

 
Greşind, ne vedem atât slăbiciunile, cât şi punctele forte, aşa că tot ce avem de făcut este să limităm gândirea negativă şi să profităm de oportunităţile care se ivesc în calea noastră. 
Important este să acceptăm insuccesul şi să fim sinceri cu noi înşine în privinţa capacităţilor noastre de a duce la bun sfârşit anumite activităţi. Ne asumăm responsabilitea şi efectele eşecului, dar în acelaşi timp, căutăm metode prin care să ne depăşim limitele pentru a avea parte de succes şi împlinire.
Se întâmplă ca reuşita să apară după mai multe încercări grele şi este într-adevăr o plăcere imensă când perseverenţa şi ambiţia ne poartă pe făgaşul mult dorit.
 
 
Disclaimer: Acest articol a fost scris de Oprea Ana Maria, în urma concursului publicat pe 1 februarie 2018. IMedia nu poate fi trasă la răspundere pentru conținutul articolelor în totalitatea lor sau doar pentru o parte a acestora si este absolvit de orice răspundere civilă sau penală cu privire la acestea. 

 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Amalia pe 19 Feb 2018, 15:36
    Felicitari!

    Hei, nu stiam ca scrii! Bravo si succes!

    0
    0

  • Leutzu pe 16 Feb 2018, 11:51
    Bine de citit

    Cateodata avem nevoie de incurajari!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod