Care este motivul pentru care oamenii sunt dreptaci sau stângaci?
Potrivit unui nou studiu din jurnalul eLife, faptul că suntem dreptaci sau stângaci nu are nimic de-a face cu evoluția noastră neurologică sau creierul uman. Se pare că această preferință pentru mâna stângă sau dreaptă a fost înrădăcinată în biologia fiecărui om înainte de a se naște, însă sub forma unei porțiuni speciale a activității genetice din coloana vertebrală, nu din creier.
Datele studiului sugerează un început al asimetriilor emisferice la un nivel al coloanei, nu cortical.O echipă de cercetători din Germania, Olanda și Africa de Sud a monitorizat cu atenție exprimarea genetică ce are loc în interiorul coloanei vertebrale a copiilor în creștere, în interiorul uterului, între a opta și a douăsprezecea săptămână de sarcină.
De mult timp s-a presupus că activitatea genetică din creier, în funcție de ce emisferă prezintă cea mai intensă activitate, definește dacă cineva este dreptaci sau stângaci.
Cu toate acestea, pe baza activității din coloana vertebrală, se pare că există o asimetrie care nu a fost detectată niciodată.Această activitate recent descoperită are loc cu mult înainte ca partea creierului responsabilă pentru mișcare, cortexul motor, să fie conectată la coloana vertebrală. Se pare că este centrată pe părți ale coloanei vertebrale responsabile pentru transmiterea impulsurilor electrice către mâini, brațe și picioare, iar această asimetrie stabilește dacă o persoană scrie cu mâna dreaptă sau stângă.
În plus, echipa de cercetători a aflat ce cauzează această asimetrie de fapt.
Nu este influențată de mutații genetice sau de trăsături genetice moștenite, ci de factori de mediu, care afectează copilul pe măsură ce crește în uter.Deși nu este încă foarte clar care ar putea fi acești factori de mediu, este posibil ca aceștia să modifice modul în care enzimele funcționează în cazul copilului în curs de dezvoltare, acest lucru schimbând și felul în care se exprimă genele. Prin urmare, este inflențată asimetria activității genei prezente în coloana vertebrală.