De ce nu trebuie să-ți fie frică de singurătate

În societatea noastră, cei mai mulți oameni nu par a se bucura de petrecerea timpului în singurătate, în liniște, doar în propria prezență.
Aceștia fac în mod continuu ceva sau sunt cu cineva, distrăgându-și atenția în diferite modalități, astfel încât să nu simtă deloc singurătatea în viața lor. Însă de ce simt oamenii nevoia să fugă de ei înșiși? În principal pentru că au uitat cine sunt cu adevărat. 

De ce nu trebuie să-ți fie frică de singurătate? Care sunt părțile bune pe care le aduce singurătatea cu ea?


Încă din copilărie, multe persoane au trecut prin dificultăți, unele dintre acestea provocând suferințe enorme și traume emoționale. Ulterior în viață, pentru a evita suferințele suplimentare, mulți oameni au încercat să facă tot posibilul pentru a-și reprima emoțiile asociate cu aceste experiențe traumatice. Dar, indiferent cât de mult le-au reprimat, acestea încă sunt adânc ascunse în interiorul psihicului, cerând atenție permanent.
Dar oamenii aleg să nu se oprească și să nu se concentreze la aceste răni. Le este frică să intre în contact cu lumea lor emoțională, așa că încearcă să o evite în orice mod posibil.

În esență, încercăm să scăpăm de noi înșine. Nu este surprinzător că, ori de câte ori suntem singuri și nu avem ceva la care să ne gândim, începem rapid să ne simțim inconfortabil. Pentru a evita acest disconfort, ne grăbim să facem ceva care ne va distrage atenția de la noi înșine. Acesta este motivul principal pentru care atât de mulți oameni se uită la televizor ore întregi sau navighează pe Internet până adorm. Iar unii oameni aleg să se îngroape în muncă. Acest lucru explică, de asemenea, de ce, înainte de a merge la culcare noaptea, unii oameni iau somnifere, pentru a evita confruntarea cu psihicul.
Suntem atât de speriați de noi înșine, încât încercăm în mod constant să ne ținem mintea ocupată.

Singurătatea e bună.


Atunci când EVIȚI să confrunți lumea ta interioară, nu poți să trăiești cu adevărat în armonie cu propria persoană. Vei fi mereu nesigur, stresat și deprimat. De aceea, indiferent cât de dureroase ar fi aceste întâlniri cu psihicul, ar trebui să îți faci curaj, iar viața ta va fi complet transformată într-un mod incredibil de pozitiv. Iată câteva modalități prin care singurătatea te poate ajuta!

1. Te vei înțelege mai bine pe tine însuți.

2. Vei reuși să renunți la emoțiile reprimate și toxice.

3. Te vei alinia lumii tale emoționale.

4. Te vei împrieteni cu trecutul.

5. Vei trăi mai mult în prezent.

6. Vei putea să faci mai multe alegeri conștiente.

7.
Vei depăși sentimentul de singurătate.

8. Vei fi mai puțin stresat și mult mai calm.

9. Îți va fi mai puțin frică și te vei simți mai puternic.

10. Vei fi mai sincer cu tine și cu cei din jurul tău.

11. Vei găsi pacea interioară.

Însă, pentru a beneficia de toate aceste părți bune pe care le aduce cu ea singurătatea, trebuie să îi faci loc în viața ta. Poți să-ți faci un obicei în fiecare zi, astfel încât să ajungi să petreci timp singur. Este recomandat să îți acorzi cel puțin jumătate de oră. Mergi într-o cameră liniștită din casă, stai pe un scaun sau întinde-te pe pat, oprește toate dispozitivele electronice și asigură-te că îi anunți pe cei dragi că nu vrei să fii deranjat în această perioadă. Iar în tăcere și singurătate, acordă mai multă atenție senzațiilor, sentimentelor și gândurilor tale.
Dacă nu ai mai făcut acest lucru de mult timp, este posibil să simți o neliniște, o agitație și emoții deranjante, precum și amintiri nedorite. Dacă se întâmplă acest lucru, nu te grăbi să fugi de ceea ce se întâmplă, oricât de greu ar părea. Conștientizează tot ceea ce experimentezi, fizic, emoțional și mental. De fapt, acceptă că tot ce ți se pare dureros nu înseamnă nimic altceva decât lecții. Lecții care te fac mai puternic azi și mai înțelept mâine.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod