Gwilym Pugh avea 21 de ani și era un om de afaceri când a primit un sfat de la frizerul său, iar viața sa a luat o cu totul altă turnură. Frizerul i-a sugerat să își lase barbă și așa a făcut!
La momentul acela, Gwilym Pugh avea doar 21 de ani și lucra de acasă câte 12 ore pe zi. El tocmai pusese bazele unei afaceri de succes, o companie de asigurări, care îi permitea să muncească de acasă.
Chiar dacă afacerea mergea bine, munca de acasă începuse să aibă efecte negative asupra fizicului său, ajungând să cântărească 127 de kilograme și să se simtă mizerabil.
”La vremea aceea eram supraponderal, lucram 12 ore pe zi și nu puteam să fac deloc sport. Afacerea mea mergea bine, însă simțeam nevoia să fac ordine în viața mea și să fiu din nou sănătos la o greutate normală”, povestește Gwilym Pugh, citat de BoredPanda.
Câțiva ani mai târziu, Gwilym Pugh își făcuse o trupă cu niște prieteni, iar frizerul la care mergea i-a recomandat să adopte un alt look și să își lase barbă.
Acest sfat a fost binevenit, iar bărbatul s-a transformat total. O altă schimbare majoră în viața lui a fost atunci când a luat hotărârea de a renunța la munca de birou. Acest lucru împreună cu grija pe care a început să o acorde alimentației și sportului l-au ajutat să devină ceea ce și-a dorit mereu. ”Cea mai bună decizie pe care am luat-o pentru sănătatea mea a fost aceea când am renunțat la munca de birou”, poveștește bărbatul care a scăpat de 40 de kilograme în cinci ani de zile și acum are un look de invidiat. Acum este model și apare în campaniile unor nume mari din domeniul modei.
Mai mult, el are un proiect împreună cu celebrul David Beckham, fiind imaginea liniei de îngrijire dedicată bărbaților, House 99.