Cu toate acestea, specialiştii afirmă că din cauza folosirii de către marii publicitari a acestei tehnici de comunicare într-un scop nenatural, s-a indus o percepţie greşită asupra conceptului, şi anume că receptorul, cel care este ținta acestor mesaje, pierde controlul asupra sinelui şi este foarte uşor de manipulat.
Totodată, aceştia afirmă că mesajul subliminal este acea informație care trece de filtrul minții conștiente și, fără a fi perceput de acesta, pătrunde la nivel de minte subconștientă, la nivel de crezuri, valori și dorințe. Acesta este principiul pe care se bazează toți cei care doresc să manipuleze clientul în a alege un anumit produs.
Ce este terapia subliminală?
“Ei bine, de ce să nu ne folosim exact de același principiu, dar de data asta în mod conștient? Putem să ne „manipulăm” singuri și să lucrăm cu subconștientul nostru folosind o tehnică extrem de simplă și de eficientă care ne permite să lucrăm la nivel subliminal, pentru a obține exact ce ne dorim. Terapia Subliminală este una dintre tehnicile cele mai eficiente şi mai uşor de realizat, care se foloseşte la descoperirea acelor aspecte din noi care generează dizarmonie. Odată descoperite, acestea sunt recondiționate pentru a ne ajuta să devenim mai puternici şi mai încrezători în forțele noastre”, afirmă Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.
Potrivit specialistului, în Terapia Subliminală se pleacă de la premisa că subconștientul nostru sau personalitatea noastră este alcătuită din aspecte sau părți, la fel cum o echipă este alcătuită din membri săi.
“Procesul este unul foarte simplu și odată învățat poate fi aplicat ori de câte ori dorim, fie cu ajutorul unui specialist sau autogen, de noi înșine. Acest lucru implică un proces simplu de vizualizare și imaginativ care permite comunicare directă cu nivelul subconștient al minții noastre. În același timp, ne putem folosi de această tehnică pentru a ne ecrana și proteja de multitudinea de mesaje subliminale cu care suntem bombardați în fiecare zi, astfel încât să putem, în sfârșit, să gândim liber și să facem alegeri conștiente, congruente cu valorile și crezurile noastre profunde”, explică Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!
Posteaza comentariu