Precis ai auzit multe fraze motivaționale care te îndeamnă să te iubești pe tine însăți înainte de orice altceva. Într-adevăr, aceasta este calea spre siguranța de sine și încrederea în forțele proprii. Dar oare de ce este atât de greu să pui acest sfat în aplicare și să accepți că meriți să fii iubită și să-ți realizezi fiecare vis?
Vei avea nevoie de timp, răbdare și exercițiu pentru a-ți schimba mentalitatea și a conștientiza că ești o persoană valoroasă din orice punct de vedere. De multe ori stresul sau situațiile dificile pot transforma acest exercițiu într-o adevărată provocare. Pot apărea gânduri care te îndeamnă să te îndoiești de tine sau să te vezi într-o lumină negativă, fie din cauza emoțiilor, fie din cauza comentariilor celor din jur.
Procesul prin care înveți să te iubești pe tine însăți are loc la nivel fizic și emoțional.
De multe ori este necesar să pui nevoile tale pe primul loc și poate fi greu să faci acest lucru dacă ai impresia că nu meriți nimic bun. Lipsa aprecierii de sine va avea un impact negativ asupra fiecărui aspect din viața ta. Persoanele care nu se apreciază urmează permanent un traseu negativ și își compromit atât performanțele, cât și relațiile cu prietenii sau familia. În unele cazuri se poate ajunge inclusiv la depresie.Cu toții avem uneori gânduri negative, dar dacă vezi că reapar foarte frecvent trebuie să știi că este momentul să acționezi pentru a preveni instaurarea depresiei.
Iubirea de sine la nivel fizic
Contează foarte mult să ai grijă de tine. Este un obicei care poate integra conceptul de mindfulness, iar cauza principală a neglijenței este ideea că nu meriți lucruri pozitive. Această impresie greșită te poate face să ignori nevoile tale de bază cum ar fi exercițiile fizice, meniul sănătos sau băile relaxante.
Începe prin a te asigura că ai îndeplinit toate aceste nevoi ca bază a unei imagini de sine îmbunătățite. Poate că îți spui că sunt persoane care au mai multă nevoie de iubirea și atenția ta, dar nu folosi acest lucru drept scuză pentru a te neglija.
Iată ce poți face pentru a avea grijă de tine:
- consumă numai preparate sănătoase;
- dormi suficient;
- fă mișcare și mergi la sală;
- rezervă-ți timp pentru a medita;
- fă ceva special pentru tine în fiecare zi;
- refuză lucrurile care te împiedică să ai grijă de tine așa cum trebuie.
Iubirea de sine la nivel emoțional
Iată ce măsuri poți lua pentru a-ți reaminti că ești o persoană unică, care merită atenție și afecțiune:
1. Notează gândurile negative într-un jurnal
Acest tip de idei nu te ajută deloc, indiferent dacă vin de la tine sau sunt o urmare a comentariilor din jurul tău. Pentru a le scădea puterea este recomandat să le scrii într-un jurnal sau să le înregistrezi.
După aceea le poți relua întrebându-te dacă ai spune asemenea lucruri altor persoane. Dacă nu de ce să le direcționezi spre tine?
2. Scrie-ți o scrisoare
Stai jos și scrie o scrisoare adresată chiar ție. Imaginează-ți că te uiți la tine în acest moment și notează toate lucrurile bune pe care le vezi. De asemenea, scrie toate încurajările de care știi că are nevoie persoana din oglindă. Pune scrisoarea într-un plic și revino la ea când vei avea nevoie. Îți va aminti să fii mai tolerantă cu tine și să-ți arăți compasiune. Vei deveni mai puternică și îți vei menține calmul chiar și în momentele dificile datorită echilibrului emoțional pe care îl creezi.
3. Folosește meditația
Câteva minute dedicate meditației funcționează pentru a regla emoțiile și a reduce intensitatea gândurilor negative. Vei fi mai implicată în momentul prezent și vei găsi soluții rapide indiferent ce se va întâmpla.
O poți combina și cu yoga și exercițiile de respirație.
4. Fă-ți timp pentru o discuție cu tine însăți
Potrivit specialiștilor, o asemenea discuție este foarte utilă când îți este greu să înțelegi că ești o persoană la fel de importantă ca și ceilalți. Reafirmă-ți calitățile și renunță la autocritică pentru că îți poate sabota încrederea în tine.
Posteaza comentariu