Anotimpul în care te-ai născut chiar îţi poate influenţa personalitatea! Iată la ce eşti predispusă în funcţie de sezonul în care ai venit pe lume!
Potrivit unui studiu efectuat de specialişti de la Universitatea Semmelweis din Ungaria, nu este totuna să te naşti iarna, primăvara, vara sau toamna! Anotimpul ăn care te-ai născut te predispune către un anumit temperament şi, mai mult decât atât, către un anume tip de tulburare de dispoziţie.
Explicaţia? "Studiile biochimice au arătat că anotimpul în care te naşti are o influenţă asupra anumitor neurotransmiţători de tip monoamină, precum dopamina şi serotonina, care este detectabilă chiar şi la vârsta adultă. Acest lucru ne-a făcut să considerăm că anotimul naşterii poate avea un efect pe termen lung", a afirmat Xenia Gonda, profesor asistent la universitatea maghiară şi coordonatoarea studiului.
Temperamentul ciclotimic, specific copiilor născuţi vara
Studiul a fost realizat asupra a 400 de studenţi din Ungaria şi a dezvăluit câteva tendinţe clare. Astfel, participanţii născuţi vara s-au dovedit a fi predispuşi a avea un temperament ciclotimic - adică să treacă rapid de la o stare de veselie şi bună dispoziţie la una de tristeţe -, comparativ cu aceia născuţi toamna.
De asemenea, cei născuţi primăvara şi vara erau mai predispuşi să fie înzestraţi cu un temperament hipertimic, adică să facă parte din categoria "optimiştilor incurabili".
Cât despre cei născuţi toamna, aceştia au demonstrat mai puţine tendinţe spre depresie, prin comparaţie cu participanţii născuţi iarna. Iar aceştia din urmă s-au dovedit mai puţin irascibili decât participanţii născuţi în alte anotimpuri.
Ce spune despre tine anotimpul în care te-ai născut
Chiar dacă nu crezi în astre şi ce stă scris în ele, află că anumite trăsături de personalitate pot fi determinate de factori aparent "supranaturali".