Ce se întâmplă dacă ai fost abuzat emoțional în copilărie

Dacă ai fost abuzat emoțional în copilărie, s-ar putea să dai peste câteva probleme serioase ca adult.

Poate că durerea dispare de-a lungul timpului, însă efectele rămân în viața persoanelor abuzate și pot afecta personalitatea lor, precum și relațiile cu alte persoane. Abuzul emoțional reprezintă o problemă serioasă, care poate marca un copil pe viață. Niciun copil nu merită să fie abuzat în vreun fel. Nicio persoană nu are dreptul de a defini viața unui copil într-un mod abuziv, cu consecințe oribile.

Ce lucruri poate experimenta un adult care a fost abuzat emoțional în copilărie?


1. Evită conflictele


Persoanele care au fost victime ale abuzului emoțional în trecut s-au obișnuit cu certurile și țipetele constante ale părinților. Pe moment, erau speriate, însă cicatricile reapar de fiecare dată când apare o confruntare.
Iar acest lucru are loc din cauza amintirilor dureroase din copilărie.

2. Nu știu să accepte complimente


Atunci când îți petreci întreaga copilărie alături de părinți abuzivi care scot în evidență mereu greșelile, ajungi să crezi că nimic nu este suficient pentru a-i mulțumi. De aceea, s-ar putea să existe o reticență atunci când primești complimente, din simplul motiv că nu ești obișnuit cu ele. Nu ești obișnuit ca cineva să te admire și să te susțină deoarece ți-ai petrecut o mare parte din viață fără sprijin sau un umăr pe care să poți plânge.

3. Sunt obsedați de perfecțiune


Persoanele abuzate emoțional în copilărie simt această nevoie de perfecțiune din cauza faptului că încercau constant să își impresioneze părinții. Iar părinții nu erau mulțumiti de nimic.
Probabil că aceste persoane încercau să le dovedească mereu celorlalți valorile lor. Iar această obsesie rămâne, însă poate aduce negativism în viața lor și a celor din jurul lor.

4. Au o stimă de sine scăzută


Lipsa încrederii în sine apare încă din copilărie. În acea perioadă a vieții, persoanele abuzate emoțional făceau totul pentru a-și face părinții mândri. Însă acest comportament le face să caute validarea din partea altor persoane mai târziu în viață.

5. Iau vina asupra lor chiar și când nu trebuie


Atunci când ești acuzat mereu în copilărie, ajungi să iei asupra ta vina pentru orice lucru care merge prost. Ajungi să îți ceri scuze prea des și pentru lucruri care nu se întâmplă din vina ta.

6. Încearcă să le facă mereu pe plac altora


Părinții reprezentau autoritatea în copilărie. Aceștia i-au învățat pe copiii lor să îi respecte și să le fie frică de ei.
De aceea, oamenii abuzați emoțional încearcă să le facă mereu pe plac celor din jurul lor.
iulia-mirica