Ce este sindromul impostorului?

Unii dintre cei mai de succes oameni din istorie au avut sindromul impostorului. Acest sindrom îi determină pe oameni să creadă că nu sunt buni la ceea ce fac atunci când vine vorba de profesia lor.
Însă poate fi această nesiguranță anxioasă a oamenilor o calitate? Aproximativ 70% dintre oameni suferă de sindromul impostorului, simțind că nu merită să fie în locul în care sunt (profesional vorbind).

Care sunt caracteristicile sindromului impostorului?


Nu există nicio dovadă care să demonstreze că această afecțiune este corelată cu succesul sau că acele persoane care nu suferă de sindromul acesta sunt mai susceptibile de a fi impostorii adevărați. Cei care suferă de acest sindrom tind să fie perfecționiști, ceea ce înseamnă că este posibil să muncească în plus câteva ore, pentru a se asigura că excelează în fiecare domeniu.
Așa că, dacă suferi de acest sindrom, șansele sunt în favoarea succesului. 

La polul opus, persoanele care nu au această afecțiune s-ar putea să nu aibă niciun motiv să se îndoiască de abilitățile lor. Nivelul ridicat al încrederii în sine poate fi cauzat de efectul Dunning-Kruger, care îi determină pe oameni să nu poată recunoaște propria ignoranță.

Cu toate că sindromul impostorului este un subiect care prezintă un real interes în rândul cercetătorilor, există încă o mare incertitudine cu privire la cauzele care duc la apariția afecțiunii.
Unele studii au trecut pe lista cauzelor efectele dinamicii familiei, impactul trăsăturilor de personalitate, cum ar fi nevroza, efectul cultural cauzat de apartenența la o minoritate, la locul de muncă. Sindromul acesta a fost identificat inițial ca o afecțiune care apare doar la femei. Deși nu apare exclusiv la un anumit gen, se crede că este mai des întâlnit în rândul femeilor decât la bărbați, în special în rândul femeilor care lucrează în industriile dominate de bărbați.

Femeile nu vorbesc despre sine în aceeași termeni impresionanți pe care îi folosesc bărbații.
Societatea se așteaptă ca acestea să-și minimalizeze abilitățile, după cum afirmă psihologul Hamira Riaz. De asemenea, nu este în natura bărbaților să admită sentimente de disconfort sau vulnerabilitate. Așa că trebuie discutat cu aceștia mult mai mult, pentru a afla ce gândesc cu adevărat, din cauza factorilor culturali.

Cu toate că printre avantajele sindromului impostorului se numără și dorința oamenilor de a-și îmbunătăți abilitățile, această afecțiune poate provoca și epuizare.
Sindromul acesta poate fi un prezicător al realizărilor, dar nu este o condiție necesară pentru succes.
iulia-mirica