Ce asteptari si dorinte avem pentru anul viitor?

A mai trecut un an. Bifam ultimele zile din calendar si il asteptam pe urmatorul. E unul dintre acele momente in care privim, precum Ianus, inainte si in urma, simultan. Anul Nou este un moment potrivit pentru reflectie.
A mai trecut un an. Bifam ultimele zile din calendar si il asteptam pe urmatorul. E unul dintre acele momente in care privim, precum Ianus, inainte si in urma, simultan.

Anul Nou este un moment potrivit pentru reflectie. Curios este ca, de multe ori, nu avem timp de ea. Suntem prea ocupati cu activitatile de zi cu zi, iar de putinul timp liber incercam sa profitam altfel. Poate insa ca nu strica sa reflectam putin la ce a fost si la ce am vrea sa fie.

Ce a fost?


Un an cu bune si rele. Citisem undeva ca, daca amintirile unui an nu iti aduc lacrimi in ochi, fie de bucurie, fie de tristete, este un an pierdut.
De ce lacrimi? Pentru ca demonstreaza intensitatea a ceea ce am trait. Pentru mine a fost un an intens. Au fost unele dintre cele mai frumoase momente si unele dintre cele mai grele incercari din viata mea in aceasta perioada. Si probabil multi pot spune ca mine.

Da, insa nu putem trai din amintiri. Trebuie sa privim si inainte. Sa invatam din momentele grele sau triste. Si sa cream altele, mai fericite.

Ce va fi?


Suntem persoane diferite, deci avem dorinte, nevoi si teluri diferite. "Eu vreau sa fiu sanatoasa", spune Nicoleta, 28 de ani.
"Sanatatea este foarte importanta pentru mine. Sunt deja sanatoasa si vreau sa raman asa". O dorinta foarte concreta.

"Tot anul acesta am trait cu senzatia ca putine din lucurile realizate, si care au depins in totalitate de mine, au iesit asa cum as fi vrut. De multe ori mi-am spus 'parca nu este tocmai OK...'. De aceea, pentru anul 2009, imi doresc sa iasa totul astfel incat sa fiu eu multumita de rezultate, apoi ceilalti.", ne marturiseste Georgiana, 23 de ani.

Acestea sunt cateva dorinte concrete.
Dar nu sunt singurele. Putem avea atatea asteptari si dorinte!

Sa vedem care ar fi cateva dintre dorintele Evelor pentru anul viitor, dintre cele mai des intalnite. Cum ar suna o voce soptind in mintea ta posibilele asteptari si argumentele lor (pentru care pot fi indeplinite sau nu)?
 

Comentarii (24)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • giubelan pe 1 Mar 2009, 11:02
    speranta

    Vreau ca anul 2009 sa-mi aduca in suflet speranta, linistea si iubirea de viata pe o care o aveam alta data. Sa fiu optimista sa-mi iubesc viata si sotul cum o faceam , mai de mult , asta ma facea sa fiu fericita. Mi-ar place ca asta sa fie un biletel catre D , si sa se realizeze dorintele mele.

    0
    1

  • ramy_aiud pe 29 Dec 2008, 01:38
    Rezolutii

    Dacă te grăbeşti, mai poţi găsi încă ceva timp pentru făcut bilanţuri şi promisiuni!Am fost bune, am fost rele, ne-am neglijat familia şi prietenii?Indiferent cât de darnic şi bun a fost anul acesta rămân, totuşi, lucruri pe care mi le-am dorit şi nu s-au împlinit...Cred că pentru 2009 îmi voi dori doar lucruri care ţin foarte mult de mine şi pe care pot să le îndeplinesc!Eu vă urez ca în Noul An 2009 să vi se-mplinească cât mai multe dorinţe de bine, să fiţi sănătoase, să încercaţi să vă cunoaşteţi mai bine, să-i iubiţi mai mult pe cei din jurul vostru şi să aveţi 365 de zile cât mai bune! La mulţi ani!

    1
    0

  • Ishtar pe 20 Dec 2008, 13:59
    Sa-mi regasesc credinta in 2009

    Pentru 2009, mi-as dori 2 lucruri, care, in momentul de fatza, mi se par vitale : 1) sa-mi regasesc credinta in Dumnezeu si sa-i simt prezenta in sufletul meu, asa cum am simtit-o altadata, in copilaria mea (desi nu cred ca acest lucru va mai fi vreodata posibil...) 2) sa-l uit de tot si pentru totdeuana pe omul pe care il iubesc cu tot sufletul meu si cu toata fiinta mea si cu care nu voi putea sa fiu impreuna poate niciodata. (Doamne, ce ma sperie cuvantul acesta "niciodata"..) La multi ani si la mai bine !

    0
    1

  • VALERIA pe 18 Dec 2008, 13:59
    sa va dau cateva sfaturi

    Am sa incep cu un LA MULTI ANI!!!!calduros si fericit.Am sa va dau cateva sfaturi: in seara de ajun scrieti pe o foaie 10 dorinte pe care le aveti pentru noul an si apoi sa o puneti intr-un sertar si sa va uitati pe ea abea dupa 6 luni.Daca s-au indeplinit cel putin 3 sau 4 dorinte inseamna ca sunteti norocoase.Cateodata lucrurile bune vin singure,atunci cand ne gandim mai putin la ele. Sa aveti un a nou plin de realizari si impliniri. LA MULTI ANI!!!!!!!!!!!!!!

    1
    0

  • Teda pe 15 Dec 2008, 21:44
    dorinte ascunse

    Imi doresc cu toata ardorea ca in 2009 sa -mi gasesc linistea interioara, acel echilibru care vine dintr-o iubire profunda, puternica in care sa cred cu tarie, dar si din sigurata de sine; cred ca asta m-ar face cu adevarat fericita si nu mi-ar mai trebui absolut nimic!

    0
    1

  • morena pe 13 Dec 2008, 21:04
    dorinte pentru 2009

    Imi doresc sanatate, liniste, "sufletul pereche" mult visat si asteptat si jobul pe care sa-l fac din placere si cu multa daruire. La multi ani ! sanatate, multa liniste, intelegere si multe, foarte multe zambete !

    0
    1

  • gargarita pe 12 Dec 2008, 22:35
    ce-mi doresc in 2009?

    Anul 2008 a fost un an generos pentru mine in plan profesional. In anul 2009 doresc sa-mi intalnesc marea dragoste pe care o caut cu disperare si nu o gasesc. In rest sanatate mie si la toata lumea, liniste si pace. La multi ani tuturor.

    0
    1

  • alina22 pe 12 Dec 2008, 21:08
    2009

    pai sanatate ca e mai buna decat toate fericire mie si la familia mea si sper sa fie un an mai bun ca cel care a trecut sau cel putin la fel de bun La multi ani la toata lumea si sarbatori fericite la toti pa.

    1
    0

  • Oana pe 12 Dec 2008, 16:51
    ce-mi doresc?

    Ce-mi doresc in 2009? sanatate pentru mine si familia mea avand in vedere ca in vara acestui an am trecut prin 2 interventii chirurgicale. LA MULTI ANI TUTUROR!!!!!!!!!!!

    0
    1

  • andreea pe 12 Dec 2008, 15:49
    hmmmm

    eu imi doresc ca 2009 sa imi aduca sanatate mie si familiei mele,intelegere si ca iubitu meu sa fie mai responsabil si sa fie la fel de iubitor ca pana acum.....LA MULTI ANI FETELOR

    0
    1

  • adriana manole pe 12 Dec 2008, 15:36
    ce-mi doresc in 2009

    Imi doresc multa sanatate mie,familiei mele,prietenilor si tuturor ce au nevoie de ea; pt. mine,personal un an prosper financiar,pt. ca 2008 a fost un DEZASTRU...sa-mi intalnesc "sufletul-pereche",barbatul potrivit si mult asteptat,sa-mi refac viata,sa nu mai fiu singura ca m-am saturat de 8 ani!! si-mi dorsc din suflet sa-mi iau si permisul de conducere +masina(SEAT LEONE sau W GOLF....culoare galben intens...) pe care mi le doresc de prea multi ani...trebuie sa le am in 2009 !!! ...si dak toate astea se implinesc voi fi cu adevarat ..in sfarsit ..cea mai fericita femeie din lume...va urez toturor de aici si de peste tot din LUME multa,multa sanatate,noroc, bucurii...fie ca toate dorintele sa vi se implinesca...sa va aduca MOSHUL ce va doriti mai mult si mai mult...si un sincer ,din suflet...LA MULTI ANI 2009!!!

    0
    1

  • ema pe 12 Dec 2008, 14:43
    raspunsuri

    Ce asteptari si dorinte avem pentru anul viitor?eu am 2 dorinte una e ca surioara mea sa nu fi murit ,si a doua ca fetita ei sa vina la noi sa petrecem si noi un pic de timp cu ea.asta imi doresc.nimic altceav e mult ceea ce imi doresc?poate .

    1
    0

  • VIOLETA IONESCU pe 12 Dec 2008, 14:27
    anul 2009

    eu in general ma bucur de orice! de razele soarelui,de frumusetea florilor si a unui zambet, de adierea vantului,de sclipirea zapezii,de bucuria oamenilor. Asta am avut in 2008, asta vreau in 2009 si in anii ce-or sa vina!Haideti inainte de toate sa ne dorim sa fim oameni si vom vedea ca restul vin de la sine!

    0
    1

  • alina pe 12 Dec 2008, 13:54
    2009 fericit

    eu cel mai mult imi doresc sa fim din nou impreuna cu persoana pe care o iubesc mai mult ca orice!!!!!si satbilitate financiara!!!

    0
    1

  • karmenscarllet pe 12 Dec 2008, 12:48
    dorinte pt anul 2009

    cred ca ne putem dorii multe lucruri, dar cel mai important este sa se si realizeze dorintele ..... eu in primul rand imi doresc sanatate si iubire( dar iubire adevarata nu pasiune) si de celelalte lucruri materiale sper sa le pot face singura ca si pana acum ......pupici

    0
    1

  • angi74 pe 12 Dec 2008, 11:39
    3 Dorinte

    Sanatate (daca esti sanatos te simti bine si poti realiza multe); dragoste( sa fiu din nou impreuna cu marea mea iubire , sa-mi incalzeasca inima si sa distruga zidul ce l-am construit ca sa ma apar ) si stabilitate financiara( sa nu ducem grija banilor, dar sa nu ne lipseasca, sa putem trai decent).

    1
    0

  • lorycyk pe 12 Dec 2008, 09:57
    2009

    poi in primul rand imi doresc sa am sanatate, putere de munk, sa invat bn si sa am rezultate excelente la invatatura, sa intru la liceul la kre mi-am propus, sa ma mut cu mama intr-o ksa a noastra, sa am un animalutz, sa iau 10 la teze si mai moolte...

    0
    1

  • gabi pe 12 Dec 2008, 08:23
    2009

    Sa am banii necesari pentru rezolvarea problemelor de sanatate si sa dau jos cele 5 kg pe care le-am pus in ultimele 4 luni, sa imi fie iubitul sanatos si la fel de afectuos si iubitor cu mine ca pana acum.

    1
    0

  • oana pe 12 Dec 2008, 08:23
    anul 2009

    Sunt multe lucruri pe care doresc sa mi-le aduca anul 2009.Vreau mai intai sanatate pentu toata familia mea,impliniri pe plan profesional atat pentru mine cat si pentru sotul meu,un salariu mai bun deoarece de 2 ani nu am mai primit o marie de salariu sau un job mai bine platit.Si nu in ultimul rand un bebe desi mai am un baietel de 6 ani.Doresc tuturor multe impliniri in anul ce vine si multa sanatate si sarbatori fericite!

    0
    1

  • ramona pe 12 Dec 2008, 08:22
    dorinte

    sanatate multa pentru toata familia, intelegere si minte multa la copii.La multi ani tuturor!

    2
    0

  • monica pe 12 Dec 2008, 08:09
    dorinta pentru 2009

    Doresc un nepot sau o nepotica si de la cealalta fiica a mea care inca nu e mamica. In rest sa fim sanatosi, sa ne putem bucura de tot ceea ce am reusit sa facem cu ingaduinta lui Dumnezeu. La multi ani si sarbatori fericite pentru toata lumea!!!

    0
    1

  • MIRI pe 12 Dec 2008, 08:08
    CE SA-MI ADUCA 2009?

    SA FIE ANUL 2009 CEL IN CARE VOI PRIMI UN COPIL?CE ZICETI? EU IMI DORESC.

    1
    0

  • incandessense pe 12 Dec 2008, 00:30
    2009

    un an cel putin la fel de bun ca acesta. 2008 a fost plin de impliniri si bucurii. sa pot sa ajut oameni care au nevoie

    1
    0

  • padureanu pe 11 Dec 2008, 22:50
    ce sami aduca noul an?

    mai multa liniste si caldura sufleteasca ,un job de incepator cu care sa pot avansa.ca sfarsitul acesta de an este dezastruos pentru mine cu mult stres si neintelegeri

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod