1. Ţine-ţi mâinile ocupate
Când ai ceva în mână, nu mai eşti atât de atentă la tine. De ce crezi că invenţia bilei antistres a fost un mare succes? Poţi ţine un pahar, o farfuriuţă sau un şerveţel pe care să îţi pui alimente, astfel ai mereu ceva de făcut cu mâinile tale şi te concentrezi mai mult pe asta.
2. Pregăteşte-ţi dinainte subiectele de conversaţie
Subiectele pot fi diverse, începând de la saluturi sincere şi prietenoase, până la modul în care ai ajuns să cunoşti gaza petrecerii, carieră, interese sau subiecte comune pentru interacţiuni scurte cu invitaţii.
3. Dacă te duci nepregătită, axează-te pe evenimente actuale sau interese comune
Când vine vorba de politică, vei avea suficiente lucruri de discutat despre asta. Deasemena, poţi aminti despre o poveste amuzantă care a devenit virală pe Facebook sau despre un film care rulează atunci.
4. Mergi la petrecere cu cel puţin un prieten sau o persoană pe care o cunoşti
De multe ori nu poţi merge însoţit de cel mai bun prieten sau de o persoană pe care o cunoşti bine la reuniuni sau petreceri. Dar dacă există vreo şansă ca acest lucru să revină realitate, atunci te poţi bucura de sprijin social.
5. Stai aproape de mâncare şi de băuturi
Dacă nu te însoţeşte nimeni, stai aproape de masa cu mâncare şi băuturi şi vei avea parte de un câştig dublu. În primul rând pentru că poţi lua mereu ceva de acolo ţinându-ţi totodată mâinile ocupate, iar în al doilea rând pentru că îţi oferi mai multe şanse de a purta o conversaţie, pentru că invitaţii se vor plimba sau se vor aşeza lângă tine.
6. Nu mânca nimic fierbinte, care te poate murdări, lipicios sau sfărâmicios
Din cauza nervilor vei avea mâini destul de tremurânde. Dacă te gândeşti să te îndrepţi către acele aripioare fierbinţi acoperite în sos barbecue, ai face bine să te mai gândeşti o dată. Este reţeta pentru dezastru!
Posteaza comentariu