2 trucuri care te ajută să ai mai multă încredere în tine, de la experți în dezvoltare personală

Să ai încredere în tine nu este așa de ușor precum pare, dar aceste trucuri sigur te vor ajuta. Și nu o spun doar eu, au demonstrat-o și experții în domeniul dezvoltării personale.
Increderea de sine nu este mereu ceva ce vine de la sine, ceva ce se produce instant, sau foarte usor de practicat pe termen lung. Cei din jurul tau au tendinta de a-ti oferi sfaturi in acest sens, dar nimeni nu te invata cum sa ajungi la acea incredere in tine care poate face diferenta dintre o viata buna sau una traita cu dificultate.

M-am intrebat de multe ori, de ce tocmai relatia cu mine insami mi se pare cea mai dificila dintre toate?


Pana la urma, eu imi sunt mie cea mai apropiata persoana din lume. Si cu toatea astea, pe mine ma autosabotez cel mai usor cu sentimente precum neputinta sau vinovatie.
In mine am cel mai greu incredere.

Iar cand parintii tai sunt foarte tineri, cum a fost in cazul meu (si ei cu probleme lor de incredere in fortele proprii) si, pe deasupra, sistemul educational mai degraba te inhiba decat sa te incurajeze (sunt sigura ca si tu ai trecut macar o data printr-un moment in care un profesor te-a facut sa iti fie frica sa ridici mana in timpul orelor) e cu atat mai greu sa iti gasesti reperele de singuranta si autenticitate. Citeste continuarea pe andreearaicu.ro


 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod