De cand nevoia de intimitate ar fi o problema si de ce este ea cu
precadere a tinerilor romani? Necesitatea unei apropieri intime este
un lucru firesc atunci cand doi oameni se iubesc. Intimitate inseamna
apropiere, dezvaluire, cunoastere si impartasire a tot ceea ce esti tu
ca persoana. Si de ce, te vei intreba, tinerii romani au o problema cu
toate acestea?
Pentru a-ti da prilejul sa te apropii de cineva presupune sa ai un spatiu
in care sa faci asta, un spatiu numai al tau, in care sa te manifesti
asa cum esti. Sa ne uitam o clipa la animale in perioada de imperechere:
si ele au un teritoriu al lor, bine delimitat, in care isi desfasoara
ritualurile si consuma actul in sine. La fel si omul are nevoie de un
loc pe care sa-l numeasca casa si in care sa se poata apropia de persoana
iubita.
Se poate foarte usor ridica problema daca intimitatea nu se poate crea
si in spatii publice, prin intalniri, conversatii si saruturi sub clar
de luna. Raspunsul este ca da, poati fi intim cu cineva, te poti simti
intr-o profunda legatura cu persoana iubita si intr-o multime de oameni,
care inceteaza astfel sa mai existe pentru voi. Intimitatea insa este un
proces ce se desfasoara continuu si nu un produs, un rezultat. De aceea
voi afirma ca cele de sus reprezinta inceputul perioadei de cunoastere si
apropiere reciproca. Dar adevaratul sentiment intim se poate crea numai
intr-un mediu propice si securizant, cum este o casa a voasta. Cunosti
cu adevarat o persoana atunci cand o explorezi din toate punctele de
vedere si o vezi intr-o postura naturala, atunci cand inceteaza sa mai
pastreze aparentele din societate.
Si cum a intrat in ecuatie variabila "casa" s-a facut foarte usor
legatura cu tinerii romani. Sunt cupluri tinere, care practic traiesc la
limita subzistentei, deoarece prefera sa plateasca chirie pentru a sta
impreuna, pentru a avea un loc al lor. Altii insa acumuleaza pe zi ce
trece tot mai multe frustrari fie stand cu parintii si persoana iubita,
fie programandu-si cu strictete fiecare intalnire intima, atunci cand
parintii nu sunt acasa. Si atunci cand faci in fiecare seara dragoste
dupa 10, adica dupa ce se culca parintii, intervine conceptul paradoxal
de libertate controlata, care va duce cu siguranta la disfuncii sexuale
si probleme de cuplu.
O veche zicala romaneasca spunea ca nu-ti poti face cuib in alt cuib
si avea perfecta dreptate. Un cuplu se poate dezvolta atunci cand are
prilejul sa se manifeste ca atare, cand pot avea o lume a lor in care sa
invete sa se exprime reciproc. E trist sa auzi cazuri de perechi care sunt
impreuna de mai bine de un an si nu au luat niciodata micul dejun impreuna
sau nu stiu cum face celalalt curat in camera.
Si voi face iar apel la
intelepciunea populara prin afirmatia: cunosti cu adevarat o persoana
in momentul cand locuiesti cu ea, cand ti se dezvaluie in totalitate,
cu toate aspectele modului ei de viata. Personalitatea transpare si din
modul in care iti arunci hainele cand intri in casa si dupa modul in
care hotarasti sa-ti amenajezi interiorul. Dar cum ai putea sa afli toate
astea despre iubitul tau atata timp cat nu aveti o casa a voastra, un loc
comun in care sa va negociati pozitia si sa va adaptati unul la celalalt?
De aceea tinerii nostri vor avea inca multe probleme de relationare in
cuplu, tocmai din motivul ca nu pot inca sa formeze un cuplu in adevaratul
sens al cuvantului. Din pacate solutiile nu depind numai de ei, in timp
ce problemele de cuplu se extind si in afara, afectand relatiile cu
ceilalti.