De câteva sezoane, pantofii sport au devenit adevărate vedete. Dacă până nu demult îi purtam doar pentru că erau comozi, şi doar în zilele libere, astăzi am ajuns să-i încălţăm chiar şi la birou.
Şi când spun încălţăminte sport nu mă limitez la un singur model. Tenişii tip ghetă, cu platformă înaltă ascunsă, pantofi sport clasici, converşi coloraţi sau tenişi animal print, zeci de modele numai bune de purtat la aproape orice ţinută, chiar şi la cele mai elegante rochii.
Fără urmă de-ndoială, pantofii sport au cucerit o lume întreagă.
În această categorie intră şi tenişii cu talpă înaltă. Nu la fel de înalţi ca ghetele cu platformă ascunsă, dar nici joşi ca tenişii clasici, acest model de pantof a creat dependenţă în rândul iubitoarelor de modă. Nu cred că există o bloggeriţă internaţională care să nu deţină cel puţin o astfel de pereche de tenişi.Partea cea mai intersantă este că aceşti tenişi sunt de o simplitate absolută, semn că lumea are nevoie de lucruri cât mai simple şi comode.
Iar dacă ne gândim şi la cât de multe ţinute îi putem asorta, atunci este uşor de înţeles de ce atât de multă lume a făcut o obsesie pentru tenişii cu talpă înaltă.