Fashion TV Winter Festival 2016, transformă de azi oraşul de la poalele Tâmpei, în capitala modei din România. Evenimentul reuneşte cei mai în vogă designeri români, modele de succes, dar şi branduri internaţionale.
Festivalul se desfăşoară în zilele de 19, 20 și 21 februarie, la Centrul de Evenimente și Conferințe „Lux Divina”, începând cu orele 19:00. Vor fi prezenți cei mai apreciaţi designeri români ai momentului: Nausica Mircea, Andreea Dogaru, Lăcrămioara Iordăchescu, Adela Diaconu, Cristiana Purdescu, Geanina Olaru, Simona Iacob; branduri de renume internaţional: BSB sau Mineli, dar și designeri aflați la început de drum în industria internațională a modei, precum Daiana Melinte, Ionela Bran și Cristina Coman. Aceștia își vor prezenta cele mai noi colecții, transformând astfel Brașovul într-o capitală a modei.
Festivalul se află la a noua ediţie, dar este pentru a doua oară când se desfăşoară în țara noastră. Primele şapte ediţii au avut loc în localitatea Kitzbuhel din Austria. Printre invitaţii speciali ai evenimentului din acest an, se numără şi o parte dintre cei mai îndrăgiţi artişti, dar și vedete autohtone, precum: Dan Bittman, Doina Melinte, Mihai Leu, Dana Săvuică, Marcel Pavel, Nico, Romică Ţociu și Cornel Palade, Tudor Turcu, Monica Iagăr, Dorina Vasilashko, Oliver Popa, Gratiella, C4C, Hypnotiq și mulți alții. De asemenea, pe catwalk vor urca şi top modelele internaționale Claudia Neghină și Ioana Francia, dar și Miss România 2015 și Top Model România 2015. În cadrul prestigiosului eveniment se va desfăşura și finala națională Miss Diamond România 2016, unde va fi aleasă reprezentanta României la Miss Diamond of the World 2016, din Algeria. Delia Duca a reprezentat România în anul 2015 și a reușit să câștige chiar marele titlu de Miss Diamond of the World. Fashion TV Winter Festival 2016 se anunță a fi un eveniment deosebit, plin de culoare și opulență, ce va transforma oraşul de sub Tâmpa timp de trei zile într-o capitală cosmopolită a extravaganţei vestimentare.
Prezentatorii festivalului sunt top modelul Claudia Neghină și realizatorul Tv Filip George.
© Copyright:
Top modelul Claudia Neghină va prezenta FashionTv Winter Festival 2016
Top modelul Claudia Neghină va prezenta FashionTv Winter Festival 2016! Sexoasa blondă a venit din Austria special pentru acest eveniment. Azi începe FashionTv Winter Festival 2016 ! Vedete şi designeri cunoscuţi îşi vor prezenta ultimele colecţii.
Posteaza comentariu