O tânără a devenit star peste noapte după Globurile de Aur. Apare în toate fotografiile vedetelor

Kelleth Cuthbert a devenit o celebritate peste noapte după ce a furat accidental lumina reflectoarelor pe covorul roșu la gala Globurilor de Aur 2019.
Tânăra era prezentă la eveniment pentru a promova brandul de apă plată Fiji și a le oferi vedetelor câte o sticlă cu apă. Dar fără voia sa, Kelleth a devenit rapid faimoasă pe rețelele de socializare pentru că apare în toate fotografiile vedetelor.

"Câțiva oameni au venit la mine și mi-au spus 'Fiji este viral'. M-am gândit că poate apar în plan îndepărtat în câteva fotografii. Unul dintre agenții mei m-a tăguit într-o imagine virală cu mine", a spus tânără.

"Am sunat-o pe mama în pauză, dar ea deja râdea când a răspuns. Părințiii mei nu sunt tocmai în pas cu tehnologia, iar faptul că deja aflaseră informația spune multe despre cât de viral a fost momentul", a mai spus Kelleth Cuthbert.

Tânăra, care este model și arată la fel de bine precum celebritățile alături de care a fost fotografiată, spune că s-a machiat și s-a coafat singură.
"Mi-aș fi dorit acum să nu fi dormit mai mult în acea zi. M-am gândit 'Nu trebuie să depun așa mult efort pentru felul cum arăt. Oricum nu o să mă observe nimeni'", a declarat Kelleth.

Aceasta mai adaugă faptul că mișcările sale nu au fost planificate. "Eu stau oriunde mi se spune, acolo unde este un loc liber."

Cuthbert a declarat pentru Glamour că pur și simplu s-a mutat din loc în loc pentru a le oferi apă vedetelor și a încercat să păstreze o expresie neutră, dar plăcută. "Fiecare persoană are un anumit comportament atunci când lucrează la evenimente.
Încerci să ai un aspect plăcut, nu o față plictisită. Trebuie să pari prietenos și fericit că interacționezi cu oamenii
."

Tânăra spune că nu a intenționat să apară în fotografiile vedetelor. "Uneori ești prins între numeroase aparate de fotografiat și sunt o mulțime de fotografi, în toate unghiurile. Câteodată ești blocat. Tocmai asta e problema: uneori par că mă uit în altă parte, dar caut un loc în care să plec pentru a ieși din cadru."

Întrebată dacă acest moment de celebritate îi poate schimba viața, Kelleth Cuthbert a spus că ar fi încântat să devină actriță.

"Nu am avut timp să stau și să mă gândesc la ce ar putea să iasă din această experiență, dar orice ar fi interesant.
Mi-ar plăcea să primesc un rol. Ar fi uimitor
", a spus Kelleth. Înainte de acest eveniment care i-a schimbat viața, își dorea să găsească un agent astfel încât să treacă de la modeling la actorie. Iar acum este cu un pas mai aproape de visul său.

"Mă simt pregătită să devin faimoasă, dar știm că astfel de lucruri care apar pe Internet dispar într-o clipă. Nimănui nu i se va mai părea amuzant peste o săptămână. Vom vedea! Cred că toate aceste lucruri sunt trecătoare. Nu cred că ar trebui să iau totul prea în serios", a adăugat "fata Fiji".



 Foto: Instagram Wilhelminamodels

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod