John Galliano a revenit pe scena modei cu o prezentare triumfală - FOTO

Creațiile lui Galliano au fost din nou aplaudate la scenă deschisă


Hilary Alexander, o faimoasă jurnalistă din domeniul modei şi fost editor al publicaţiei britanice Daily Telegraph, nu şi-a putut ascunde bucuria faţă de revenirea pe podium a "copilului teribil".

"Show-ul a fost senzaţional. Sunt pur şi simplu încântată, sunt în extaz, nu aş putea fi mai fericită. Ceea ce am văzut este Galliano în forma de top, a dat ce are mai bun, mai surprinzător, mai încântător, este pur şi simplu extraordinar.

Au fost panglici şi măşti incredibile şi cochilii şi aur şi broderii şi costume croite pe corp", a spus Hilary Alexander.

Este John Galliano, deci e în regulă, este fabulosManolo Blahnik, designer
John Galliano, absolvent al Colegiului Central Saint Martin din Londra, a câştigat aprecierea criticilor de modă pentru show-urile sale teatrale şi romantice puse în scenă pentru casa Dior, dar şi pentru creaţiile sale interesante şi suprinzătoare realizate pentru brandul de modă care îi poartă numele şi care este în continuare deţinut şi administrat de LVMH, cel mai mare grup de produse de lux la nivel mondial, notează Mediafax.


În 2011, comentariile antisemite ale designerului au provocat consternare în lumea modei şi nu numai. Din acest motiv, John Galliano a fost condamnat, cu suspendare, de un tribunal din Paris, în septembrie 2011, la plata unei amenzi de 6.000 de euro.

În timpul celor 15 ani petrecuţi la Dior, britanicul a manifestat o fantezie şi o energie creatoare ieşite din comun, punând în scenă defilări somptuoase şi extravagante, dominând imaginea brandului.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod