Fata lui este model: Fiica lui Sean Penn, imaginea unui brand italian

Fiica lui Sean Penn și-a câștigat prin munca sa locul în modelling


Sean Penn, în vârstă de 53 de ani, are în spate o lungă carieră şi a câştigat premiul Oscar pentru rolul din filmul "Mystic River", în 2003. El a debutat, de asemenea, ca regizor, în 2007, cu drama "Into the Wild", foarte apreciată de critici, notează Mediafax. Starul a câştigat un al doilea premiu Oscar din carieră pentru interpretarea memorabilă a politicianului Harvey Milk, care a militat pentru drepturile minorităţii homosexuale, din filmul "Milk - Preţul curajului".

23de ani are fiica actorilor Sean Penn și Robin Wright
Penn a mai jucat în "Pomul vieţii/ The Tree of Life", de Terrence Malick, şi thrillerul politic "Ţintă legitimă/ Fair Game", o adaptare de Doug Liman a memoriilor scrise de Valerie Plame.
Cel mai recent film al său este "The Gunman", de Pierre Morel, în care joacă alături de Idris Elba şi Javier Bardem, peliculă aflată în postproducţie.

Robin Wright s-a născut în 1966, începându-şi cariera la vârsta de 14 ani, ca fotomodel. A debutat pe marile ecrane în filmul-cult "File de poveste/ The Princess Bride", de Rob Reiner, şi de atunci a devenit una dintre cele mai apreciate actriţe, jucând şi în "Robin Hood, prinţul hoţilor/ Robin Hood: Prince of Thieves" (1991), "Pretendenţii/ The Playboys" (1992), "Forrest Gump" (1994), "Răzbunarea/ The Crossing Guard" (1995) şi "Moll Flanders" (1996).

Wright a mai jucat în "Vieţile secrete ale Pippei Lee/ The Private Lives of Pippa Lee", alături de Julianne Moore, Alan Arkin, Keanu Reeves şi Blake Lively, care a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin în 2009.
Wright joacă şi în seria "House of Cards".

De asemenea, Robin Wright poate fi văzută pe marile ecrane în thrillerul "A Most Wanted Man", bazat pe adaptarea cărţii omonime a lui John Le Carré, în care a jucat alături de regretatul Philip Seymour Hoffman, Willem Dafoe şi Rachel McAdams.


Foto: Daily Mail

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod