Astfel, în termen de 30 de zile, dublu față de perioada legală, aceștia pot returna unul sau toate produsele achiziționate, indiferent de valoarea coletului sau de modalitatea de plată (ramburs sau cu cardul), printr-un simplu click în contul de client Fashion Days.
„Shoppingul online este în egală măsură despre produse, cât și despre experiența clienților, iar acest lucru este cu atât mai important atunci când vorbim despre fashion, un domeniu unde posibilitatea de a returna repede și ușor un produs este un factor important în decizia de achiziție.
Credem că, până la finalul acestui an, această facilitate le va oferi clienților o mai mare încredere în comerțul online de fashion și că îi va determina pe cei care cumpărau offline să se orienteze către online. Mai mult, ne așteptăm la o creștere a valorii coșului de cumpărături până la finalul acestui an, având în vedere că în 2015 acesta a fost cu 5% mai mare în comparație cu anul precedent”, spune Răzvan Predică, CEO Fashion Days.
În 2015, rata de retur a produselor comandate de români pe Fashion Days a fost de 19,9%, sub media industriei și în scădere cu 20% față de anul precedent.
Peste 50% dintre clienți returnează produsele în primele două săptămâni de la achiziție, principalul motiv pentru care utilizatorii returnează produsele fiind mărimea acestora. Returul gratuit pentru toate comenzile completează gama de servicii dezvoltate de Fashion Days pentru clienții săi: aplicația pentru dispozitivele mobile (iPhone, iPad și Android), care le permite utilizatorilor să își comande ușor, rapid și de oriunde produsele dorite, dar și gama largă de produse disponibile în stoc (peste 500.000 de produse de la peste 1.000 de branduri de top).
Returul produselor va fi asigurat de firma de curierat DPD, partenerul oficial al Fashion Days. Suma aferentă produselor va fi rambursată în termen de maxim 14 zile de la confirmarea returului.
Posteaza comentariu