Designerul Andreea Dogaru: ”Eu nu ţin cont de tendinţe niciodată”

Designerul Andreea Dogaru poate spune că s-a născut cu mașina de cusut în casă.

Părinții ei dețin o fabrică de textile la Craiova, cu 400 de angajați. Ca designer vestimentar a debutat în 2010. S-a evidențiat prin colecțiile houte-couture, pe care le-a realizat.  La 29 de ani, a fost desemnată de mai multe ori, designerul anului.
 
Pentru mine moda este un stil de viață. Prin modă trăiesc”, a declarat Andreea Dogaru, într-un interviu sincer pentru emisiunea BV 01 ADE  de la Nova TV, realizat de Adela Diaconu. Este de părere că ”românii sunt interesați de modă, înclusiv bărbații, ceea ce e foarte bine”, conchide ea.

Tânăra a mărturisit că nu ține cont de tendințe. ”Eu nu ţin cont de tendinţe niciodată”, susține Andreea.

Cu toate acestea, designerul spune că se poartă dantela, dantela brodată, dantela chantilly, iar acum în sezonul rece se poartă și catifeaua. ”Vara următoare va veni cu niște culori puternice. Dacă anul care a trecut s-a mers pe culori prăfuite, anul viitor se întorc culorile puternice. Croiurile vor fi ample, de vară, pentru că, nu-i așa, vara trebuie să fim cât mai comode, să ne simțim bine, să nu transpirăm în materiale de calitate, naturale, neapărat”, afirmă Andreea.

Ea este de părere că  trebuie să ne îmbrăcăm cu ceea ce ni se potrivește, nu neapărat cu ceea ce este la modă. ”Se simte când cineva poartă ceva ce nu i se potrivește.

Am accentuat acest detaliu, atitudinea ta este tot! Dacă nu te simți bine într-un produs de zeci de mii de euro sau știu, un produs de la cele mai mare case de modă... Karl Lagerfeld spunea la un moment dat, că o ţărăncuţă poate să poarte nişte trenţe mult mai șic și mai bine, decât o doamnă de mii de euro, dar care nu știe să-și poarte hainele. Important este să ne simțim bine în ceea ce purtăm, să fim încrezătoare, să purtăm ceea ce ne dă atitudine”, explică, Andreea Dogaru.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod