Potrivit Reuters, citată de Agerpres, prin această nouă lege, Franța, cunoscută pentru moda și industriile sale de lux, în valoare de zeci de miliarde de euro, se alătură unor state ca Italia, Spania și Israel, care au adoptat legi împotriva modelelor prea slabe pe podiumurile de modă sau în reclame, la începutul anului 2013.
Măsura face parte dintr-un efort mai larg de combatere a anorexiei, sprijinit de guvernul președintelui Francois Hollande.
Parlamentarii au aprobat, de asemenea, o măsură separată care face ilegală incitarea la anorexie — destinată site-urilor care încurajează pierderile în greutate care pot pune în pericol sănătatea.
"Activitatea de model este interzisă oricărei persoane al cărei indice de masă corporală este mai mic decât nivelurile propuse de autorități și decretate de către miniștrii sănătății și muncii", se indica în proiectul de lege.
Decizie istorică: Franța interzice recurgerea la modele foarte slabe, pentru a combate anorexia
Franța interzice recurgerea la modele excesiv de slabe, iar agenții din industria modellingului și casele de modă care le angajează se pot confrunta cu amenzi și chiar cu închisoarea, prevede o nouă lege adoptată vineri.