Cum arată sutienul Victoria's Secret de 2 milioane de dolari și cine îl va purta anul acesta?

Visul oricărui model este acela de a defila în cadrul show-ului Victoria's Secret care se desfășoară la finalul fiecărui an.
Dar probabil una dintre cele mai mari realizări în cariera unui model este purtarea celebrului Fantasy Bra, sutienul ornat cu diamante și pietre prețioase, care este de fiecare dată piesa de rezistență a prezentării.

Iar anul acesta norocoasa este Lais Ribeiro, un model brazilian în vârstă de 27 de ani, care se numără deja de doi ani printre "îngerii" Victoria's Secret.

Ribeiro a defilat pentru prima dată în cadrul unui show Victoria's Secret în 2010 și a primit titulatura oficială de Înger al brandului în 2015.
Frumoasa braziliancă a făcut dezvăluirea pe Instagram, postând o imagine în care poartă sutienul ce seamănă mai degrabă cu o bijuterie.

Sutienul, numit Champagne Nights Fantasy Bra, a fost creat de designerul de bijuterii Mouawad și are diamante și pietre prețioase de peste 600 de carate, cu o valoare de două milioane de dolari. 6000 de pietre prețioase au fost cusute manual pe un sutien Victoria's Secret Dream Angels Demi Bra.
Întreaga operațiune a însumat 350 de ore de muncă.

"Cine nu visează să poarte sutienul Fantasy Bra? Este o onoare să te numeri printre Gisele Bündchen, Candice Swanepoel, Adriana Lima și alte modele de top care au purtat sutienul în trecut", a spus Lais Ribeiro. "Mă emoționez prea mult când vorbesc despre acest lucru. Trebuie să mai lucrez la asta", a mai adăugat modelul.

Show-ul Victoria's Secret de anul acesta se va desfășura pe 28 noiembrie în Shanghai, China.

Foto: Hepta
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă