Celine Dion și-a schimbat radical look-ul. Cântăreața e de nerecunoscut

Tranziția lui Celine Dion către statutul de fashion icon continuă, iar schimbarea este atât de dramatică încât vedeta este de nerecunoscut într-una dintre postările sale recente de pe Instagram.

Interpreta hitului "My heart will go on", în vârstă de 50 de ani, a postat o imagine pe Instagram în care apare complet transformată, purtând o rochie JW Anderson, o eșarfă Gucci, ochelari de soare Dior și pantofi Saint Laurent.

Vedeta a completat ținuta cu o geantă verde Hermes și pare să aibă o tunsoare nouă, cu breton, și părul într-o nuanță deschisă de blond.



"Ești Celine sau ești Lady Gaga?
", a comentat un fan la postarea publicată de cântăreață.
"Doamne! Nici nu mai semeni cu Celine!", a scris o altă persoană.

"Este cu adevărat Celine?", se întreabă un alt fan.

Celine Dion ajungea de obicei pe lista celor mai prost îmbrăcate vedete, din cauza unor alegeri vestimentare ciudate, una dintre cele mai cunoscute fiind costumul cu spatele în față, pe care vedeta l-a purtat la Gala Primiilor Oscar din anul 1999. Dar în ultimii ani, Celine s-a reinventat și a devenit rapid un fashion icon, pozând pe coperta revistei Vogue și făcându-și apariția la Săptămâna Modei de la Paris.

Anul trecut, vedeta a explicat cum moda a devenit o sursă de bucurie în viața ei după moartea din 2016 a soțului și managerului său, Rene Angelil, și după moartea fratelui său survenită câteva zile mai târziu.

"Este uimitor cum puțină fantezie ne poate schimba starea de spirit", a explicat Celine, mamă a trei copii.

"Am iubit întotdeauna moda, de când mă știu.
Dar așa cum știe toată lumea, am trecut printr-o perioadă extrem de dificilă în ultimii ani, și presupun că acum îmi întind aripile mai mult și fac asta cu ajutorul hainelor și accesoriilor frumoase
", a declarat Celine Dion pentru People.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă