"Generația mea este, poate, prima care s-a bucurat de libertate în privința modei", a apreciat fiica Prințului Rainier de Monaco și a soției acestuia, fosta actriță americană Grace Kelly. În vârstă de 58 de ani, ea a menționat că "înainte, existau principii care trebuiau respectate, interdicții care au dispărut azi, cum ar fi aceea de a purta pantofi albi după data de 1 septembrie sau de a te afișa cu un diamant înainte de ora 17.00". Geanta trebuia asortată cu încălțămintea, "totul era prevăzut într-un cod", a mai spus ea, amintind că mama ei nu a purtat niciodată pantaloni jeans.
Renumită pentru eleganța ei în cele mai diverse ocazii, Prințesa Carolina de Monaco, una dintre cele mai fotografiate femei din lume, a mărturisit că își alege hainele urmărind înainte de orice confortul.
Aflat la cea de-a 30-a ediție, festivalul din 2015 de la Hyeres, al cărui director artistic este designerul Karl Lagerfeld, l-a avut ca invitat special prestigioasa casă de modă Chane, relatează Agerpres.
Foto: AFP/Mediafax
© Copyright: MEDIAFAX
Caroline de Monaco se opune "dictaturii" modei
Membră a juriului la Festivalului Internațional de Modă și Fotografie de la Hyeres, care se desfășoară din 23 aprilie în acest oraș din sudul Franței, prinţesa a declarat că se opune "dictaturii" modei, transmite AFP.
Comentarii (1)
Asta inseamna educatie,traditie,respect de sine. Femeile zilelor noastre se iau orbeste dupa reviste,sau una dupa alta,ca oile,netinand cont de personalitatea lor,de calitati-defecte, de codul evenimentelor ("lumea buna" stie !) Sigur ca ea,ca printesa,are stilisti ce o corecteaza imediat daca e cazul,plus ca aprecierea confortului vine odata cu maturitatea,cu incetarea goanei dupa masculi (pt care suferim cu diete,pantofi ciudati,operatii estetice...)
Posteaza comentariu