Noul magazin ETIC se întinde pe o suprafață de70mp și a presupus o investiție de circa 120.000 euro. Brandul ETIC a intrat pe piaţă acum 15 ani și a ajuns în prezent la 11 magazine și o cifră de afaceri de 2 milioane euro.
În noua locație se vor găsi piese din colecția de primăvară – vară ETIC. Așa cum ne-a obișnuit în fiecare sezon, noua colecție abundă în culori vesele și este inspirată din culorile florilor și fluturilor.
Pentru noul sezon, ETIC a creat atât haine clasice, pentru birou, cât și ținute fresh, moderne, de zi, dar și de seară. Sacourile, pantalonii și fustele office au culori puternice, precum fucsia sau corai, și pot fi temperate cu piese în nuanțe de bej, alb sau negru, și ele disponibile în colecție. Rochiile au o mulțime de printuri, de la flori și fluturi până la modele geometrice sau abstracte. Cămășile și bluzele de vară sunt lejere, din materiale de calitate, cu detalii ce le scot din anonimat: inserții de dantelă, mărgele, paiete sau aplicații metalice.
Ținutele ETIC pot fi completate cu diverse accesorii disponibile în cele 11 magazine ale brandului, precum ochelari de soare, coliere, brățări, genți, curele și eșarfe colorate.