Artistul vizual Maria Dermengiu, fondatoarea brand-ului Marie Nouvelle, este cel mai nou membru al incubatorului internațional și al treilea designer român care va beneficia de programul 1MiSHAP pentru proiectele de fashion aflate la început de drum. Astfel, demersul pentru descoperirea designerilor talentați din România ia amploare și promite să deschidă drumul către recunoaștere internațională.
Incubatorul internațional de brand-uri 1MiSHAP a debutat în România în primăvara acestui an, în căutarea designerilor autohtoni care prin ambiție și colecții remarcabile sunt determinați să impună noi tendințe în materie de stil vestimentar și accesorii.
Gama de eșarfe evocă tradiții culturale și imagini simbolice precum: Copacul Vieții, Steaua Nopții, Soarele, Luna, stelele, cercuri, flori și forme geometrice, aripi și zboruri inițiatoare. Colecția de eșarfe Marie Nouvelle segmentează lumea pe care o cunoaștem pentru a fi apoi asamblată prin simboluri și povestiri. Fiecare produs semnat Marie Nouvelle este expresia unei stări sufletești, captând emoția din momentul realizării picturii. Cu un design complex alcătuit din forme abstracte, eșarfele au puterea de a deschide universul artistic al celor care le poartă.
Marie Nouvelle este un brand de lux care promovează arta în diverse forme de manifestare, replicată printr-o serie de produse precum eșarfe, rochii și bluze care prind contur pe materiale din mătase naturală. Brand-ul este un proiect de artă aplicată care își propune să reconecteze privitorul modern cu arta. Imaginile imprimate pe haine și accesorii exprimă o reinterpretare a unor colecții de tablouri expuse în cadrul Muzeului Național al Țăranului Român, Galeria U Art și alte expoziții faimoase din România. Descoperiți universul 1MiSHAP pe www.1mishap.com