Brazilianca a defilat pentru prima dată într-un show al celebrului brand de lenjerie intimă în 1999, la vârsta de 18 ani, devenind astfel cel mai longeviv model din istoria show-ului Victoria's Secret.
Prin urmare, o postare recentă a sa pe Instagram a fost un adevărat şoc pentru cei mai mulţi fani ai săi. Vedeta, care are 11,5 milioane de followers pe Instagram, a scris o postare cu mesaj subtil, în care abordează teme precum imaginea femeilor în societate, stima de sine şi presiunea de a arăta întotdeauna perfect, resimţită de majoritatea femeilor.
Modelul a vorbit despre un video sexy în care trebuia să apară, dar s-a retras din proiect după ce a simţit că ceva în interiorul său s-a schimbat.
"Chiar dacă am realizat numeroase astfel de proiecte, ceva în interiorul meu s-a schimbat atunci când o prietenă mi-a vorbit despre faptul că nu este mulţumită de corpul său. Iar acest lucru m-a făcut să mă gândesc la faptul că în fiecare zi a vieţii mele mă trezesc întrebându-mă 'Cum arăt? Voi mai fi acceptată pentru jobul meu?'. Iar în acel moment am realizat că majoritatea femeilor se trezesc în fiecare dimineaţă încercând să se încadreze într-un stereotip impus de societate, de social media, de modă. Am realizat că acesta nu este un mod corect în care să-ţi trăieşti viaţa. Nu este sănătos din punct de vedere fizic şi mental, astfel că am decis să fac o schimbare. Nu îmi voi mai scoate hainele pentru o cauză inutilă", a scris supermodelul în postarea sa.
Dincolo de faptul că pare un moment de revelaţie pentru frumoasa braziliancă, postarea coincide şi cu gestul inexplicabil al acesteia de a se dezabona de la conturile de Instagram ale celor mai multe modele care sunt în prezent "îngeri" Victoria's Secret, inclusiv Lais Ribeiro şi Lily Aldridge. Adriana a încetat, de asemenea, să mai urmărească pagina oficială Victoria's Secret de pe Instagram, dar şi pe cea a lui Ed Razek, omul din spatele Victoria’s Secret Fashion Show, eveniment care se desfăşoară în fiecare an.
Reprezentanţii brandului de lenjerie intimă au fost acuzaţi de-a lungul timpului că au standarde nerealiste cu privire la formele modelelor selectate, uneori editând excesiv fotografiile în Photoshop pentru a le face pe modelele sale să pară şi mai slabe.
Fanii supermodelului brazilian speculează că gesturile sale indică faptul că aceasta a renunţat la colaborarea cu Victoria's Secret şi chiar la cariera de model.
Adriana Lima, în război cu Victoria's Secret. Mesajul şocant postat pe Instagram
Supermodelul Adriana Lima este unul dintre cei mai cunoscuţi "îngeri" Victoria's Secret.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă