nichi

Nichi - Tinuta office a toamnei (2)

Pentru sezonul de toamna care se apropie cu pasi repezi, tendintele internationale vin cu propuneri dintre cele mai variate. Cele mai actuale noutati in sfera tinutelor business includ trendul de inspiratie masculina, ce aduce un omagiu femeii de cariera, si o reintoarcere la “noul lux”in vestimentatie- prin materiale, accesorii sau broderii.
Noutatile pentru acest sezon vizeaza imprimeurile geometrice (dungile si carourile), precum si insertiile unor materiale pretioase (pielea si blana).
In sfera stilului business-elegant, Nichi Cristina Nichita va propune prin colectia proprie cele mai noi tendinte ale toamnei. Cele mai in voga aparitii ale sezonului sunt pantalonii cigarette cu pense in talie ori cei foarte largi si lungi, evazati, reprezinta must-have-urile acestu sezon.
Fustele si taioarele, nelipsite din tinuta business, se regasesc si ele in colectia Nichi Cristina Nichita. Conice sau drepte, fustele revin la talia inalta, ce se mentine de un sezon incoace, iar taioarele urmaresc linia corpului si prezinta accesorizari intense (curea ingusta in talie, detalii pretioase la rever sau mansete). Stilul office este pus in valoare printr-o tinuta riguroasa, dar extrem de chic, in virtutea unui rafinament subtil.
Materialele acestei toamne sunt stofele (uni sau cu imprimeuri), boucle-urile, blana si pielea (in insertii pe alte materiale).
Cromatica sezonului rece pe linia business urmeaza linia culorilor inchise (negru, gri antracit), la care se adauga culorile naturale (maron, ocru, teracot, bej), si movul, un rasfatat al toamnei. Combinatiile de culori sunt permise prin accente de culoare in cazul accesoriilor- la o tinuta business sobra puteti asorta o esarfa, o poseta sau o bijuterie mai colorata, iesind astfel din anonimat.
Posetele amintesc de rigurozitatea office- intalnim fie gentile supradimensionate plate, fie plicurile mari.