NICHI CRISTINA NICHITA trateaza sezonul primavara cu un aer romantic
Pentru sezonul de primavara-vara 2009, NICHI CRISTINA NICHITA a conceput o colectie ce urmeaza tendintele generale ale noului trend romantic, adresata femeii actuale, dornice sa-si puna in valoare feminitatea. Tendintele romantice se regasesc in adoptarea materialelor fluide, diafane, in culori calde, transpuse in modele vestimentare ultra-feminine, ce te imbie parca la optimism si buna dispozitie.
Colectia NICHI CRISTINA NICHITA propune piese vestimentare versatile, pe cele trei segmente promovate: business, casual si events. Pe linia business paleta cromatica se compune in jurul nuantelor de gri pastelat, gri perla, negru, alaturi
de nuante de bejuri si crem. Rigurozitatea liniei este indulcita de nuante calde pastelate: roz prafuit, verde pal, bleu, turcoise, pe care le regasim la articolele casual.
Fiind vorba de un sezon romantic, o atentie deosebita este acordata rochiilor. Noua colectie abordeaza modele extrem de feminine si rafinate, intr-o diversitate de forme: de la cele drepte, de tip A sau gogosar, pana la modele cu taieturi complet inedite - tip camasa, decoltate la spate sau cu umerii goi.
Alaturi de rochii, fustele gogosar devin un must-have al primaverii. Completate de camasi cu umeri ampli si maneci bufante, jachete cu guler tip tunica sau guler-funda, tinutele au un aer romantic rafinat.