Dacă Revelionul îl petreci de obicei alături de prieteni, cu muzică la maximum, cocktailuri delicioase şi strigăte de bucurie, Crăciunul este rezervat în general meselor festive în familie.
Ţinutele pe care le alegi pentru Crăciun trebuie să păstreze o doză de sobrietate şi decenţă, mai ales dacă tradiţia familiei tale include şi un drum până la biserică. Cu atât mai mult trebuie să alegi rochii ceva mai cuminţi dacă eşti invitată acasă la rudele iubitului tău.
Prin urmare, evită rochiile prea scurte, cele în culori foarte puternice, pe cele cu prea multe paiete, cu desene sau texte îndrăzneţe, pe cele cu zone transparente sau decolteu adânc.
Rochiile din catifea în nuanţe închise de verde smarald sau roşu burgund se potrivesc de minune cu atmosfera de sărbători. Sunt călduroase, plăcute la atingere şi au o strălucire subtilă specifică.
Rochiile cu detalii din dantelă sunt o altă alegere cu care nu vei da greş de sărbători.
Îţi oferă un aer festiv, dar fără exagerare şi sunt în acelaşi timp foarte feminine.Iar pentru că această sărbătoare este asociată cu lumina, un strop de strălucire nu strică. Alege coliere, cercei sau brăţări cu pietre strălucitoare, care să-ţi "încălzească" întregul look.